Primaria Ploiesti, prin Casa de Cultura “I.L.Caragiale”, organizează, astăzi, 30 ianuarie 2015, proiectul educaţional “Aproape de Caragiale”.

În acest sens, la împlinirea a 163 de ani de la naşterea marelui clasic I.L.Caragiale,  a fost propusă  instituţiilor de învăţământ din judeţul Prahova invitatia de a participa la Proiectul Educaţional “Aproape de Caragiale”. Proiectul se adresează elevilor din toate ciclurile de învăţământ  (primar, gimnazial şi liceal).

Pentru a da amploare acestui proiect, în data de 30 ianuarie 2015, la ora 9.00 (pentru cei ce învaţă dimineaţa), respectiv la ora 14.00 (pentru elevii care învaţă după -amiaza), vor fi  alocate 15 minute unor activităţi precum:

-        citirea/ lecturarea a diverse tipuri de texte;

-        joc de rol; studii de caz; vizionare de moment, schiţă, din creaţia marelui scriitor, dezbatere;

-        organizarea şi prezentarea de expoziţii de desen şi/ sau pictură inspirate din opera lui I.L.Caragiale la nivelul clasei de elevi, anului de studiu etc.

Elevii vor şti că în acelaşi interval de timp alte sute de elevi, din judeţul Prahova, sunt  implicate în activităţi similare, centrate pe opera marelui scriitor.