Dezvelirea statuii domnitorului Neagoe Basarab în curtea Primăriei din Ariceştii Rahtivani a adus zeci de oficialităţi la eveniment. Parlamentari, şefi ai Poliţiei, consilieri judeţeni, mai mulţi primari din judeţ şi preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma au participat la evenimentul la care „vedeta” a fost vicepremierul Gabriel Oprea. Sosirea acestuia a mobilizat toată poliţia prahoveană, care a uitat pentru câteva ore de aglomeraţi care se produce duminica pe DN1.
Zeci de localnici s-au oprit în dreptul Primăriei pentru a urmării ceremonia de dezvelire.
Dezvelirea în Ariceştii Rahtivani a bustului care îl reprezintă pe domnitorul Neagoe Basarab al Ţării Româneşti este strâns legată de prima atestare a localităţii. Un hrisov ieşit pe la 1517 din cancelaria lui Neagoe Basarab face o referire la satul Stoeneşti, sat care aparţine comunei sus amintite. Domnitorul este deci cel care a întemeiat această aşezare cu aproximativ 500 de ani în urmă. Bustul monarhului a fost realizat de către George Dumitru şi a costat 45.000 de lei. Statuia are în fundal, o clădire începută şi neterminată destinată drept viitor sediu al Primăriei.
Neagoe Basarab a domnit în Valahia (numele sub care era cunoscută în Evul Mediu, Ţara Românească n.r.), doar 9 ani (1512-1521), şi s-a făcut cunoscut nu prin lupte cu turcii ci prin cultura sa deosebită, cunoscând trei limbi de circulaţie diplomatică în zonă: latină, greacă şi slavonă. A lăsat şi o lucrare scrisă care va deveni celebră mai târziu „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”, un adevărat tratat al artei diplomatice, o viziune asupra fenomenului politic din perspectiva spaţiului ortodox.
Întâlnirea de la Ariceşti a fost un bun prilej pentru omagierea ostaşilor români căzuţi pe câmpurile de luptă din Ungaria. În urmă cu 94 de ani, la 4 august 1919 armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu şi a eliberat această ţară de sub regimul bolşevic al lui Bela Kun.