Poliţiştii prahoveni efectuează , astăzi, 21 de percheziţii la puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi locuinţele mai multor persoane bănuite de furturi şi infracţiuni la regimul produselor accizabile. 15 persoane vor fi conduse la sediul I.P.J. Prahova, pentru audieri.
La acţiune participă poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, Poliţia Oraşului Văleni, Poliţia Oraşului Plopeni şi criminalişti, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Prahova,, iar percheziţiile au loc în Ploieşti, Lipăneşti, Vălenii de Munte, Plopeni, Ariceşti Rahtivani şi Proviţa de Jos din judeţul Prahova.
Percheziţiile sunt efectuate la puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi locuinţele mai multor persoane bănuite de comiterea de furturi şi infracţiuni la regimul produselor accizabile, de pe raza judeţului Prahova.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii urmăresc documentarea activităţii infracţionale a 15 persoane bănuite de sustragerea de tutun vrac sau ţigarete din incinta unei societăţi comerciale, pe care ulterior le comercializau către populaţie.
15 persoane vor fi conduse la sediul I.P.J. Prahova, în vederea continuării cercetărilor. Prejudiciul creat prin activitatea infracţională, estimat până în prezent, este de 100.000 de lei.
La percheziţii, alături de poliţişti, participă reprezentanţi ai Direcţiei Regionale Vamale Prahova şi jandarmi.