Peste opt milioane de alegători, reprezentând 44.5% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 16.00, potrivit datelor preliminare actualizate privind prezenţa la vot centralizate la BEC, în primul tur prezenţa fiind de 35,10%.
Potrivit datelor menţionate, 8.134.721de alegători s-au prezentat la urne până la ora 16.00.
Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 53%), Olt (peste 49%), Vâlcea (peste 48%), Teleorman, Prahova, Mehedinţi, Dolj, Dâmboviţa, Constanţa, Argeş (peste 47%).
Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita - 30,74% şi Covasna - 32,27%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 16.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 40,10% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
În Prahova, până la ora 16.00, s-au prezentat la urne 322.221 de persoane, prezenţa la urne fiind de 47,59%, În Prahova pe liste suplimentare au votat 26.639 persoane, iar urna mobilă a ajuns la 2.874 de persoane.
În mediul urban au votat 48,77% dintre alegători, iar în rural 46,30%.
În topul judeţelor, Prahova a urcat pe locul opt. Conform prezenţei din mediul urban, Prahova se află pe locul doi, imediat după Ilfov (53,56%). În topul prezenţei din mediul rural, Prahova se clasează pe locul 15, cu 46,30%