Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre vor fi reluate peste 16 ani din cauza costurilor ridicate, estimate la valoarea de 1,5 miliarde de euro, scrie Mediafax. „Încă mai avem de aşteptat pentru realizarea acestei investiţii. Din discuţiile pe care le-am purtat cu Comisia Europeană se pare că aici rezerva ar fi determinată de partea aceasta de costuri de mentenanţă care sunt destul de mari, însă sustenabilitatea economică a acestuia se pare că este confirmată prin regulile pe care le-am avut în cadrul modelului naţional de transport“, a declarat Marcel Boloş, şeful AM POST la o dezbatere publică organizată luni, la sediul Ministerului Transporturilor, cu privire la proiectele din domeniul naval incluse în Master Plan.
Master Planul General de Transport este un document strategic care va sta la baza planificării investiţiilor în transporturi până în 2030 şi necesar pentru atragerea fondurilor europene în sectorul de profil în intervalul 2014-2020.
Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre au început în 1986
Reluarea lucrărilor presupune amenajarea complexă a râurilor Dâmboviţa şi Argeş pentru navigaţie, producţia energiei electrice, irigaţii şi protecţia împotriva inundaţiilor. Proiectul ar putea fi inclus în Master Plan, în mai multe etape. Costurile acestui proiect s-au ridicat până în prezent la 1 miliard de dolari.
„Ca dimensiune financiară, cei 1,5 miliarde euro sunt echivalentul alocărilor pentru autostrăzi pe şapte ani destinate României. Pornind la drum cu un asemenea proiect, vor fi susţinători pro, adică cei vor spune că este o investiţie care trebuie să prindă contur, sau contra, care o să spună că sunt bani aruncaţi pe geam“, a spus Boloş.
Şeful AM POST a arătat că dacă proiectantul vine cu soluţii şi explicaţii, discuţiile ar putea fi redeschise cu Comisia Europeană, iar după o reanalizarea proiectului, o decizie va putea fi luată „împreună cu clasa politică“.
Prezent la eveniment, reprezentantul organizaţiei patronale „Operatorul Portuar“ Constanţa a afirmat că transportul pe apă este mai ieftin decât cel rutier doar de la 450 de kilometri în sus.
Potrivit informaţiilor din Master Plan, proiectul pentru continuarea lucrărilor la canalul Dunăre - Bucureşti, pe o lungime de 104 kilometri, au un cost estimat de 1,501 miliarde euro, fără TVA.
Sectorul naval are nevoi de finanţare totale de 2,27 miliarde euro în perioada 2014 - 2030, resursele financiare disponibile fiind însă de doar 1,15 miliarde euro, adică jumătate din necesar.
Sursa: Mediafax