Consiliul Judeţean Prahova a lansat o dezbatere publică privind alegerea unui drapel pentru viitoarea regiune administrativă „Muntenia”, a cărei capitală ar putea fi Ploieşti. Cu acest scop, pe faţada Palatului Culturii au fost arborate două drapele care constituie, deocamdată, doar variante de propuneri. Primul drapel, reprezintă blazonul galben-verde al dinastiei Basarab, cea care a domnit în Ţara Românească sau Valahia (cum era cunoscută ţara în Evul Mediu) timp de aproape 330 de ani, cu câteva întreruperi. Pe drapel este specificat „Steagul voievozilor Basarabi”. A doua propunere este reprezentarea pe fond alb a unei steme albastre cu vulturul cruciat care a aparţinut principatului Ţării Româneşti până în 1859, adică exact până la momentul unirii cu principatul Moldovei. Consiliul Judeţean face apel către toţi pasionaţii de istorie şi heraldică să trimită propuneri pe adresa instituţiei până pe 30 septembrie 2013. Ideea este ca acest viitor steag să reţină simboluri ancorate în istoria ţării şi a zonei, pentru a fi cât mai reprezentativ. Consiliul Judeţean va alege, prin vot, varianta cea mai bună pentru regiunea care va cuprinde şi Prahova.
Consiliul Judeţean caută drapel pentru regiunea Muntenia
12 august 2013
(159 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Dragnea transformă primarii în dumnezei locali
(21 septembrie 2013)
160 vizualizări
Câte cazuri de coronavirus sunt în fiecare localitate din Prahova. Află câte infectări sunt la Ploieşti şi Câmpina!
(21 aprilie 2021)
572 vizualizări
Accident grav vineri noapte pe DN72, în zona Parcului Industrial Ploieşti! Un bărbat a decedat! FOTO
(25 noiembrie 2017)
1296 vizualizări
Salvamontiştii din Buşteni anunţă că vineri 19 martie riscul de avalanşă în Bucegi este de gradul 5, maximum posibil, după ninsorile din ultimele două zile.
(19 martie 2021)
68 vizualizări
Doar o noapte în arest! Liviu Luca, sub control judiciar
(23 februarie 2016)
504 vizualizări
Deszăpezirea Ploieştiului va fi supravegheată în teren de RASP
(29 ianuarie 2014)
147 vizualizări
Andrei Chiliman, REŢINUT de DNA pentru trafic de influenţă. Primarul, dus în arest la Câmpina
(18 iunie 2015)
390 vizualizări
Elev bătut de doi colegi la Ploieşti
(24 ianuarie 2018)
756 vizualizări
Înjumătăţirea ratelor la bănci, un proiect cu efecte nebănuite
(9 februarie 2014)
149 vizualizări
Ploaia amână „Caravana filmului românesc” de la Ploieşti
(20 august 2015)
576 vizualizări
Percheziţii în Prahova la hoţi care furau mâncare şi băutură din magazine
(11 februarie 2020)
77 vizualizări
Încă două persoane omorâte de gripă în Prahova! Numărul deceselor în judeţ: 22!
(10 februarie 2019)
177 vizualizări
12 victime în Prahova, după o explozie urmată incendiu puternic
(12 noiembrie 2015)
259 vizualizări
Percheziţii în Ploieşti şi într-o comună din Prahova la suspecţi de tâlhărie calificată, lovire şi furt calificat
(26 mai 2022)
361 vizualizări
Accident în Ploieşti. Patru autoturisme implicate!
(16 aprilie 2017)
633 vizualizări
EXCLUSIV! Cum arată apartamentele arse pe str. Înfrăţirii din Ploieşti
(28 martie 2016 - Cristina IANCU)
666 vizualizări
Sirenele de alarmare publică, vor suna miercuri in Ploiesti
(5 februarie 2019)
53 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























