Primarul Ploieştiului, domnul Iulian Bădescu, a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru realizarea proiectului „Transformarea autobuzelor din funcţionarea diesel în funcţionare cu gaz petrolier lichefiat în municipiul Ploieşti”.

Proiectul este finanţat 100% din totalul cheltuielilor eligibile din bugetul de stat, iar valoarea lui se ridica ca 22.315.000 lei (5 milioane de euro).

După semnarea acestui contract va putea fi demarată procedura de licitaţie pentru alegerea executantului lucrării.

Procedura de finanţare din fonduri nerambursabile de la Ministerul Mediului, permite dotarea autobuzelor însă dacă acestea s-ar afla în patrimoniul municipalităţii. Ca atare, Consiliul Local a aprobat, în luna iunie,  încheierea unui contract de comodat între Primăria Ploieşti şi SC Transport Călători Express SA prin care prin care operatorul de transport dă cu titlu de împrumut primăriei, pe o perioadă de trei ani, gratuit, 50 de autobuze MAN care vor fi echipate cu sisteme GPL.

 Printre avantajele introducerii sistemului GPL reprezentanţii TCE arată diminuarea emisiilor poluante, reducerea costurilor pe km. cu circa 40%, datorită costului redus al gazului petrolier lichefiat faţă de costul motorinei, existenţa infrastructurii staţiilor de încărcare şi realimentare cu GPL, activarea autobuzelor vechi, a căror uzură a motorului nu mai permite încadrarea în standardele de mediu comunitare, singura condiţie fiind starea bună a caroseriei. Conversia pe G.P.L. presupune o garanţie intre 18 si 24 luni, după transformarea motorului, recuperarea în timp scurt a investiţiei, în funcţie de rulajul lunar al autobuzului.

Parteneriatul cu Ministerul Mediului vizează alocarea din partea ministerului a sumei de 20 de milioane de euro, din care 5 milioane vor ajunge anul acesta la Ploieşti în scopul amintit. Este vorba în acest caz de vehiculele care funcţionează doar cu motoare cu ardere internă. Restul sumei de 15 milioane de euro va fi virat începând din 2015 pentru alte proiecte.

Soluţia propusă  nu este agreată totuşi de mulţi angajaţi ai RATP, care arată că sistemele hibride pe bază de GPL grăbesc uzura motoarelor şi că într-un timp foarte scurt autobuzele respective îşi vor încheia ciclul de funcţionare înainte de termen.

„Soluţia este agreată de o serie de experţi europeni, de ministerul mediului şi cred că va fi benefică pentru ploieşteni şi pentru mediul din oraş. În plus o economie de 40 de procente înseamnă ceva“, explica Iulian Bădescu în februarie.