Un incendiu puternic a izbucnit vineri seara la un adăpost de câini din satul Stănceşti, comuna Târgşoru Vechi. Interesant este că adăpostul a mai ars şi anul trecut, iar surse susţin că acesta funcţionează ilegal, fiind administrat de un ONG care nu deţine nicio autorizaţie de funcţionare.
Mai mult, localnicii susţin că sunt terorizaţi de animalele care nu sunt hrănite suficient şi care evadează din adăpost.
Conform ISU Prahova, au ars aproximativ 10 000 de kg de paie care cel mai probabil erau folosite ca aşternut pentru animale.
Au intervenit două autospeciale de stingere a focului cu apă şi spumă. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, la o anexă a adăpostului de animale şi se pare că focul a fost pus intenţionat.
Cazul a fost preluat de poliţişti, iar aceştia vor întocmi în cauză un dosar penal pentru distrugere. Adăpostul a mai ars şi în urmă cu un an, iar localnicii acuză ong-ul care deţine aşa zisul adăpost că nu deţin autorizaţii legale.
Vom reveni cu amănunte.