Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a semnat joi contractul de execuţie pentru realizarea Parcului Municipal Vest inclusiv a cailor de acces şi a reţelelor edilitare. Câştigătorul licitaţiei de atribuire a contractului de lucrări este Asocierea: SC CONSTRUCTII ERBAŞU SA – SC PEPINIERA DE VAL D`YERRES DEUX SRL – SC DRUFEC CONS CF SRL, având un preţ ofertat de 49.370.346 lei, fără TVA (11,2 milioane de euro). Durata execuţie este de 18 luni de la data semnării contractului.
Sursa de finanţare: bugetul local al Municipiului Ploieşti şi asistenţa financiară erambursabilă din cadrul Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Terenul pe care se va construi are o suprafaţă de 541.643 mp aflându-se în zona de Vest a Ploieştiului, între Centura de Vest şi Gara de Vest. În prezent terenul este viran, neamenajat. Zona nu a beneficiat de nicio sistematizare peisagistică şi nu există dotări urbane.
Din partea asocierii de firme a semnat contractul de execuţie, Cristian Erbaşu, proprietarul SC Construcţii Erbaşu SA.
Contractul prevede realizarea de amenajări peisagistice cu tematici de sezon (zona verde 446.363 mp), un lac artificial (suprafata 1,2 ha si adâncime maximă de 1,5 m), locuri de odihnă, contemplare şi picnic (4,1 ha) pe aleile circulare, trei fântâni arteziene, seră închisă 1067 mp. Elemente decorative: Moară de apă cu scrânciob – 170 mp, sondă suport pentru aranjamente florale şi panouri media cu înălţime de 7.70 m, stâncărie artificială amplasată la intersecţia aleilor, în vecinătatea fântânii cu jeturi. Amenajări pentru activităţi recreative şi culturale: Patinoar – suprafaţa de 30x60m cu dublu rol: iarna patinoar şi vara ring de role.
Locuri amenajate pentru jocuri de şah sau table, în aer liber sau în module tip 5 locuri de joacă pentru copii, în ronduri cu diametrul de 25 m. Platforme pentru acrobaţii biciclete şi role pentru adolescenţi şi adulţi. Scenă pe o suprafaţă de circa 3600 mp. Foişor pentru fanfară. Zona pentru căsătorii – un rond cu diametrul de 25 m. Amenajări pentru activităţi sportive: terenuri de sport: 4 terenuri de tenis de camp – 660 mp, 3 terenuri de baschet – 600 mp, 3 terenuri de handbal / minifotbal – 1.125 mp, 2 terenuri de tenis la perete – 330 mp, piste de ciclism – 10.554 mp etc.