Directorul TCE SA Ploieşti ne-a explicat cine a luat decizia modificării traseului 2 începând din data de 14 august. Acesta nu va mai circula până la Gara de Sud, ci va face cale întoarsă prin centrul Ploieştiului către Gara de Vest (amănunte aici).
„Decizia a fost luată în cadrul comisiei de circulaţie a Primăriei Ploieşti, urmare a unei o adrese din partea noastră prin care solicitam modificarea rutei acestui traseu tocmai în sensul decongestionării traficului pe Bulevardul Independenţei. Reamintesc că măsura este experimentală pe durata a două săptămâni. Aşteptăm în această perioadă reacţia călătorilor şi în funcţie de aceasta vom permanentiza modificarea sau nu“, ne-a declarat Cristian Iancovici, directorul TCE SA Ploieşti.
Transbordarea unui număr foarte mare de călători în celelalte trasee pentru a ajunge la Gara de Sud ar putea genera o aglomerare în plus a autobuzelor TCE, şi aşa foarte solicitate. Practic, traseele enumerate de către reprezentanţii TCE (1, 30, 32, 101, 202 sau 44) s-ar putea dovedi insuficiente pentru preluarea unui număr atât de mare de persoane din staţia de la Poştă, iar o simplă călătorie de numai 3 staţii s-ar transforma într-un coşmar termic în această perioadă, mai ales că multe dintre autobuzele TCE nu sunt dotate cu sisteme de aer condiţionat.
Reacţia ploieştenilor faţă de această măsură este destul de critică, până în acest moment.
De asemenea nu se ştie modul în care reprezentanţii TCE vor primi feedback-ul călătorilor faţă de această decizie, oarecum bizară.