Pentru a se putea deschide şantierul autostrăzii Comarnic- Braşov, este necesară revizuirea acordului de mediu, care, teoretic, va dura un an, dar reprezentanţii Companiei de Drumuri nu exclud faptul că vor exista unele întârziere cauzate de observaţiile sau cerinţele speciale ale autorităţilor de mediu.
Unul dintre blocajele în calea începerii lucrărilor la Autostrada Comarnic – Braşov a fost depăşit, ieri, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a atribuit contractul pentru revizuirea acordului de mediu pentru această şosea de mare viteză, acord care a fost întocmit în 2007 şi nu mai corespundea cu proiectul actual.
În urma licitaţiei lansate, CNADNR a primit o singură ofertă din partea EPC Consultanţă de Mediu SRL din Bucureşti, valoarea ofertată de această societate pentru întocmirea documentaţiei de mediu fiind de 388.788,9 lei, fără TVA, faţă de valoarea estimată de Compania de Drumuri de 568.863,36 de lei, fără TVA, scrie bzb.ro.
Potrivit documentaţiei de licitaţie firma câştigătoare va avea la dispoziţie 12 luni pentru a reactualiza vechiul acord, fapt care face ca lucrările să nu poată fi începute mai devreme de vara anului viitor. În conformitate cu prevederile caietului de sarcini, CNADNR nu exclude faptul că vor exista unele întârziere cauzate de observaţiile sau cerinţele speciale ale autorităţilor de mediu, ca urmare a întocmirii noului studiu. Acordul de mediu trebuie revizuit, în primul rând, pentru că s-a schimbat traseul şoselei de mare viteză, dar şi pentru că unele situri protejate şi-au mai schimbat „graniţele” din 2007 şi până acum.
Astfel, începerea lucrărilor la această autostradă rămâne deocamdată o enigmă, deşi de la începutul anului s-au lansat public mai multe termene. Ultima variantă oficială lansată de CNADNR a fost „anul acesta”.