O prahoveancă în vârstă de 48 de ani a câştigat la CEDO un proces pe care l-a intentat Statului Român în anul 2012, acuzând autorităţile române că nu a avut parte de un proces echitabil, în urma unui incident din anul 2009. Femeia a obţinut, la mijlocul lunii februarie 2021, la nouă ani de la înregistrarea plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 1.000 de euro - daune morale şi încă 100 de euro – cheltuieli de judecată.

 

Totul a pornit în anul 2009, când prahoveanca Valentina N. a fost acuzată că a lovit pe stradă o altă femeie, care ulterior a depus plângere la Poliţie, având de partea sa şi un martor. Pe de altă parte, alte două persoane (una dintre acestea fiind fratele presupusei agresoare) au declarat că fapta nu a avut loc, iar victima a depus un certificat medico-legal în care se arăta că vânătăile pe care le avea în zona feţei nu necesitau tratament medical.

 

Într-un final, procurorii au ajuns la concluzia că fapta nu constituie infracţiune, dar i-au aplicat presupusei agresoare o amendă de 400 de lei (echivalentul la vremea respectivă a 90 de euro), sancţiune pe care femeia a atacat-o în instanţă, invocând că nu există probe care să confirme atacul şi că declaraţiile martorilor au fost luate în absenţa ei sau a avocatului său.

 

Judecătorii au apreciat că măsura procurorului a fost corectă, invocând în acest sens certificatul medical prezentat de femeia cu care reclamanta a avut conflictul şi declaraţia unui martor pe care l-a audiat doar procurorul.

 

În anul 2012, după finalizarea tuturor căilor de atac în ţară, prahoveanca s-a adresat judecătorilor de la CEDO, care au concluzionat, la nouă ani distanţă, că femeia nu a avut dreptul la un proces echitabil, pentru că instanţa de judecată a confirmat decizia procurorului fără a mai asculta şi martorii.

 

Numai anul trecut, România a fost condamnată la CEDO să achite daune în valoare de 34,7 milioane de euro, cât în ultimii zece ani la un loc.

 

 

 

 

Sursa: www.prahovainfo.ro