Şedinţa Consiliului Judeţean s-a împotmolit la punctul doi al ordinii de zi, pe care se afla validarea mandatului de consilier în locul celui vacantat de Laurenţiu Rebega, ales europarlamentar.
Comisia de validare compusă din Dănuţ Cornea, Viorica Vasile, Iuliana Dosaru, Cătălin Niţă a dezbătut timp de aproape 15 minute dacă mandatul următorului aflat pe lista USL, liberalul Marius Fenichiu întruneşte condiţiile legale. Rezultatul a fost surpinzător: Dănuţ Cornea (PDL) şi Viorica Vasile (PNL) au votat „pentru“ în timp ce Iuliana Dosaru (PNL) şi Cătălin Niţă (ex-PPDD) s-au abţinut.
Fără pronunţarea unui vot clar al comisiei respective, consilierii PDL au cerut ca proiectul de validare al liberalului să fie supus la vot, mai ales că verdictul comisiei are doar un rol consultativ.
Mircea Cosma a invocat faptul că la Serviciul juridic nu au fost depuse toate actele necesare şi a cerut amânarea proiectului pentru o şedinţă viitoare.
Principalul impediment adus în discuţie de către reprezentantul Serviciului Juridic a fost lipsa unei cereri de validare pe care să fie semnătura celor trei şefi de partide care au constituit USL, (PSD, PNL, PC).
Consilierii PDL şi jumătate din cei ai PNL au solicitat să se treacă la vot.
În final, Marius Fenichiu a fost validat în funcţia de consilier cu 17 voturi pentru şi 15 împotrivă. De remarcat că trei dintre consilierii liberali (Vasile Pătraşcu, Toma Pinţoiu şi Iuliana Dosaru) s-au abţinut, alături de consilierii PSD.