Dacă îi mai aud vreodată pe steliştii din Ploieşti că ei sunt mulţi şi că Petrolul este o echipă cu suporteri apăruţi peste noapte, îi trimit să vadă un meci al ploieştenilor la Yell Wolf Pub. Aseară, în timp ce Petrolul juca la Vaslui, pub-ul suporterilor petrolişti era un loc unde puteai simţi intensitatea atmosferei specifice microbiştilor. Cu toate coardele tensiunii întinse la maximum, fanii petrolişti care nu au putut face deplasarea la Vaslui, dintr-un motiv sau din altul, au rezervat mesele din timp şi au făcut ceea ce ştiu ei mai bine atunci când joacă Petrolul. Şi-au susţinut echipa, din faţa proiectorului de la Yell Wolf, au cântat, au strigat s-au enervat când a dat gol Antal. Au aplaudat în picioare golul lui Teixeira, au sărit ca arşi la penaltiul neacordat la faultul asupra lui Dore şi au rămas minute bune în pub, chiar după terminarea meciului, cântându-şi dragostea pentru echipa lor. Chiar dacă nu câştigase, pentru că aşa fac adevăraţii suporteri. Pentru fanii fotbalului, o seară de genul acesta la Yell Wolf Pub face parte din esenţa manifestărilor de suporter. Iar seri de genul acesta vor mai fi, pentru că avem pub şi avem echipă!
Senzaţii tari la Yell Wolf Pub
9 noiembrie 2013
(505 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Schimbările de la Petrolul, în mandatul lui Lucescu
(24 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
476 vizualizări
CSM Ploieşti: Amenzi mai mari la fete!
(17 februarie 2016)
109 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Shenzhen Open şi îşi va păstra locul I WTA
(4 ianuarie 2018)
53 vizualizări
Sorana Cîrstea, a treia româncă în sferturi la Madrid Open
(4 mai 2016)
45 vizualizări
La Colţ! Petrolul – Unirea Cocorăşti 6-0 (6-0)
(8 octombrie 2016 - Ciprian RADU)
682 vizualizări
Surpriză! Petrolul- CFR Cluj se va disputa cu spectatori în tribune
(28 august 2014)
426 vizualizări
Lupii încep pregătirea pentru intrarea în finală
(24 martie 2015)
323 vizualizări
Al doilea caz de dopaj cu meldonium: Portdrapelul României la Vancouver
(13 aprilie 2016)
42 vizualizări
Schimbare radicală la Petrolul! Doi foşti campioni ai României vin la Ploieşti
(11 iunie 2019)
1118 vizualizări
Simona Halep, campioană la Montreal
(1 august 2016)
148 vizualizări
Licitaţia pentru mărcile Petrolul are loc vineri, 16 iunie!
(15 iunie 2017)
937 vizualizări
De ce Diego Maradona purta mereu două ceasuri şi ce a făcut când şi-a văzut colegul cu un ”fake” la mână
(28 noiembrie 2020)
149 vizualizări
Guilherme a semnat prelungirea contractului cu Petrolul!
(16 mai 2014 - Edi MOLDOVAN)
891 vizualizări
Programul etapelor 19-23. Când joacă Petrolul
(12 noiembrie 2015)
164 vizualizări
Suporterii Petrolului agresaţi de jandarmi
(1 decembrie 2013)
323 vizualizări
Jandarmii vor putea scana buletinele suporterilor la intrarea în stadion!
(14 februarie 2016)
291 vizualizări
Diferenţă ca de la cer la pământ! Liderul Ligii A Prahova, în vizită la “lanterna roşie”
(23 aprilie 2017 - Dragoș TRESTIOREANU)
630 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Joia Mare - tradiţii şi obiceiuri
Publicat la data de 2 mai 2024
-
Ce nu se ştie despe puterile lumânărilor din Joia Mare
Publicat la data de 2 mai 2024
-
Ce semnificaţii are Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului
Publicat la data de 3 mai 2024
-
Ce se sărbătoreşte pe 1 mai şi de ce este această dată Ziua Muncii?
Publicat la data de 1 mai 2024
-
Bancul zilei din data de 1 mai 2020
Publicat la data de 1 mai 2024
-
Maxima zilei - 11 mai 2019
Publicat la data de 1 mai 2024