Ion Ţiriac s-a opus acordării unui wild card rusoaicei Maria Şarapova pentru turneul de la Madrid, al cărui proprietar este fostul tenisman român, informează un comunicat
Ţiriac a explicat că decizia finală nu i-a revenit lui, care este proprietarul turneului, ci organizatorului competiţiei.
"Solicitările de wild card au fost adresate către un număr relevant de turnee, precum Stuttgart, Madrid, Roma şi altele. Prima a venit către mine, în calitate de proprietar al turneului de la Madrid, prin prisma relevanţei competiţiei. Personal m-am opus propunerii de acordare a unui wild card catre Şarapova. Decizia finală însă nu îmi aparţine. Organizatorul are dreptul de selecţie, nu proprietarul. Manuel Santana este directorul turneului şi reprezentantul organizatorului, în măsură să hotarască aceste aspecte", a declarat Ţiriac.
Aşa cum s-a anunţat, Maria Şarapova va reveni luna viitoare în competiţie, după o suspendare de 15 luni pentru dopaj, urmând să beneficieze de invitaţii la turneele de la Stuttgart, Madrid şi Roma, iar aceste "wild-card"-uri acordate fostului număr mondial divizează lumea tenisului.
Ion Ţiriac s-a opus acordării unui wild card Mariei Şarapova pentru turneul de la Madrid
19 martie 2017
(370 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Emilia Coman a impresionat şi la Predeal
(19 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
324 vizualizări
Începe balul! Petrolul – FC Braşov (astăzi, ora 20.30)
(20 februarie 2015 - Ciprian RADU)
298 vizualizări
Pro Contra! Bilanţ de senzaţie pentru antrenorul Petrolului!
(5 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
887 vizualizări
Petrolul a adunat amenzi de aproape 150.000 de euro!
(9 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
749 vizualizări
Petrolul, echipa fără realizări
(10 septembrie 2015)
571 vizualizări
Comisia de Apel a redus sancţiunile de depunctare pentru CFR şi Rapid. Petrolul nu a depus contestaţie
(28 mai 2016)
352 vizualizări
S-a decis ora de start a partidei Simona Halep - Elise Mertens!
(26 ianuarie 2020)
71 vizualizări
România şi-a aflat adversarele din preliminariile pentru Mondialul din Qatar!
(7 decembrie 2020)
49 vizualizări
La asta nu se aştepta nimeni! Valencia Basket – CSU Asesoft 87-92 (41-47)
(22 ianuarie 2015)
56 vizualizări
Bilete pentru meciul România – Insulele Feroe (stadionul Ilie Oană, duminică, ora 19.00)
(24 martie 2015)
219 vizualizări
Albin, un jucător de clasă
(9 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
335 vizualizări
Ponturile zilei – 14 februarie 2014
(14 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
109 vizualizări
Micul Messi l-a impresionat pe Sinescu
(18 ianuarie 2015)
674 vizualizări
Simona Halep întâlneşte în sferturile de finală de la Rogers Cup o sportivă tânără, cu care n-a jucat niciodată
(9 august 2019)
59 vizualizări
Rodrigo Pastorini, un fotbalist de clasă
(8 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
770 vizualizări
Alberto Cobrea a semnat cu Dinamo
(18 iulie 2016)
235 vizualizări
Abramovich s-a întâlnit cu tatăl lui Messi. Rusul nu se uită la bani
(7 iulie 2016)
205 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole