Simona Halep, locul 4 WTA, o va întâlni vineri, în sferturile de finală de la Rogers Cup 2019, pe Marie Bouzkova, locul 91 WTA, care a reuşit să o elimine în optimi pe letona Jelena Ostapenko, locul 82 WTA. A fost o victorie relativ uşoară, în două seturi încheiate cu scor identic 6-2, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră şi 20 de minute.
Şi Simona Halep a avut parte de o victorie facilă în optimile de finală, împotriva rusoaicei Svetlana Kuznetsova (6-2, 6-1), după o oră şi şase minute de joc. Asta, după ce cu o zi înainte trecuse cu mari emoţii, la limită, de americanca Jennifer Brady (4-6, 7-5, 7-6).
Adversara Simonei Halep din sferturile de finală ale turneului de la Toronto, Marie Bouzkova, face parte din generaţia tinerelor jucătoare care vin tare din urmă. În vârstă de 21 de ani (împliniţi cu doar câteva săptămâni în urmă), Marie Bouzkova este încă o reprezentantă a şcolii de tenis din Cehia, şcoală care a dat în ultimii ani o serie de sportive de top.
Din această perspectivă, meciul s-ar putea dovedi mai dificil decât poate părea, cu atât mai mult cu cât Simona Halep şi Marie Bouzkova se întâlnesc pentru prima dată. Altfel ar fi stat lucrurile dacă adversara ar fi fost Jelena Ostapenko, pe care Simona Halep o cunoştea foarte bine.
Marie Bouzkova este o jucătoare înaltă, are 1,80 metri, iar în 2014 a fost campioană la US Open la junioare. A intrat în circuitul profesionist în 2015 şi chiar dacă nu are până acum niciun titlu WTA, la Rogers Cup a reuşit o mare surpriză: să o elimine pe finalista de anul trecut, Sloane Stephens, locul 8 WTA. Acum, o întâlneşte pe cealaltă finalistă, deţinătoarea trofeului: Simona Halep.
Simona Halep întâlneşte în sferturile de finală de la Rogers Cup o sportivă tânără, cu care n-a jucat niciodată
9 august 2019
- citeşte totul despre:
- simona halep,
- sferturi,
- rogers cup,
- wta,
- tenis
(72 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Liga Profesionistă de Fotbal pe Maidan: ACS Poli rămâne în Liga I şi începe campionatul cu MINUS 14 puncte
(21 iulie 2016)
244 vizualizări
Lupte, nu fotbal! Petrolul - Podbeskidzie Bielsko Biala 0-1
(28 ianuarie 2015)
200 vizualizări
Şi fetele ştiu fotbal în Prahova
(11 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
453 vizualizări
El Empalador
(4 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
279 vizualizări
Handbal feminin: CSM a încheiat sezonul regulat cu victorie. Pregătiri pentru playoff
(22 aprilie 2015)
61 vizualizări
Schumacher are, în sfârşit, dreptate: Petrolul nu a reuşit absolut nimic
(27 februarie 2016 - Ciprian RADU)
130 vizualizări
Hoban se duce în Israel?
(4 septembrie 2014)
534 vizualizări
Pacea Otomană la Petrolul
(8 februarie 2015)
831 vizualizări
Liga A Prahova, etapa a XI-a
(15 octombrie 2013)
165 vizualizări
EXCLUSIV Evaluarea mărcilor Petrolul a fost finalizată! Află cât valorează numele echipei fanion a oraşului
(2 iunie 2017)
2627 vizualizări
Un bulgar în probe la Petrolul
(4 septembrie 2015)
336 vizualizări
Regele Hagi revine ca antrenor!
(13 septembrie 2014)
126 vizualizări
Alcenat şi Mustivar, din nou la naţionala Haiti
(24 septembrie 2014)
105 vizualizări
Andi Crângu: "Juan Albin este jucătorul Petrolului cel puţin până în vară"
(28 decembrie 2013)
394 vizualizări
Zoubir, cel mai ofertat jucător al Petrolului
(2 iunie 2016 - Ciprian RADU)
285 vizualizări
Inka Grings, prima femeie numită în funcţia de antrenor la o echipă masculină din Germania
(2 aprilie 2019)
107 vizualizări
Unde au greşit jucătorii Petrolului
(7 februarie 2015 - Ciprian RADU)
544 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























