Petrolul are superlativele ei în fotbalul românesc actual. Dincolo de faptul că are cea mai devotată şi spectaculoasă galerie mai are şi un antrenor cu un bilanţ senzaţional. Tentaţi să vadă doar ansamblul, mulţi pierd din vedere “componentele” succesului pentru gruparea petrolistă.
Nu există suporter al Petrolului care să nu fie pro Contra. Mă refer la suporterii reali, care ştiu fotbal, nu la aceia de la Tribuna I care îi spun lui Cosmin, în timpul meciurilor, ce trebuie să facă! Ăia nu sunt suporteri, sunt nişte “pârâţi”, care nu ar trebui să vină la meciuri, pentru că oricum nu înţeleg nimic.
Revenim la Contra. Fostul mare jucător al naţionalei României a adus cu el, la finalul lui octombrie 2012, când a semnat contractul cu echipa ploieşteană, o doză mare de profesionalism, de seriozitate şi, mai ales, de ambiţie. A reuşit să facă în aşa fel încât actualii jucători ai Petrolului au dezvoltat o forţă de grup impresionant. Contra este principalul artizan al Petrolului de astăzi. Echipa are o identitate în joc, are puterea să revină atunci când este condusă şi, cel mai important, are încredere că poate câştiga în faţa oricărui adversar.
Contra are cifre fabuloase ca antrenor în Liga I. Până acum, în Liga I, Contra a antrenat doar două formaţii: Poli Timişoara, în 2010, şi Petrolul. Ca antrenor, el a pierdut în Liga I un singur meci ( Gaz Metan – Petrolul 2-0) în noiembrie 2012, având 37 de meciuri fără eşec! La Timişoara, în cele 11 meciuri de campionat în care a fost antrenor principal, nu a pierdut niciodată!
Mai mult, Contra a devenit, deja, parte din istoria clubului Petrolul Ploieşti, echipa antrenată de el având acum 23 de meciuri consecutive fără nicio înfrângere în campionat. Fostul record aparţinea echipei de aur a Petrolului, care a câştigat ultimul titlu de campioană din palmaresul clubului, în 1966, şi era de 12 meciuri consecutive fără eşec. Aşadar, Contra a dublat acest record, stabilind unul greu de egalat în viitor. Şi, acest record are şanse mari să fie prelungit, în viitorul meci Petrolul urmând să întâlnească pe teren propriu pe Concordia Chiajna.
În total, Contra are în palmaresul lui 53 de meciuri ca antrenor principal, în toate competiţiile, la Timişoara şi la Ploieşti, dintre acestea el pierzând doar 5, ultimul eşec fiind cel cu Swansea, din deplasare, în Europa League.
Cu astfel de cifre, Contra este antrenorul din România, în Liga I, care a pierdut cele mai puţine partide şi nu cred că aşa ceva poate fi întâmplător. Este un merit uriaş, pe care toată lumea ar trebui să i-l recunoască, nu doar petroliştii. Pentru că, la Ploieşti, oricum suporterii adevăraţi sunt pro Contra!