TITLURILE ZILEI:
• Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei    • Braşov, Oradea şi Sfântu Gheorghe sunt considerate cele mai curate oraşe din România, iar cele mai murdare sunt Reşiţa, Călăraşi şi Brăila    • Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!    • Protest al angajaţilor din administraţie în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de legea salarizării    • Campioana Petrolul 52, deplasare pe terenul uneia dintre echipele care i-au smuls o remiză în tur    • Legea graţierii, adoptată tacit de Senat    • 40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate    • CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie    • Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali    • Care sunt metodele prin care poţi fi înşelat chiar în restaurantele mari    • România va avea în doi-trei ani o hartă a radiaţiilor cu radon în încăperile locuite    • Maxima zilei - 24 mai 2017    • Bancul zilei din data de 24 mai 2017    • Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei    • Braşov, Oradea şi Sfântu Gheorghe sunt considerate cele mai curate oraşe din România, iar cele mai murdare sunt Reşiţa, Călăraşi şi Brăila    • Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!    • Protest al angajaţilor din administraţie în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de legea salarizării    • Campioana Petrolul 52, deplasare pe terenul uneia dintre echipele care i-au smuls o remiză în tur    • Legea graţierii, adoptată tacit de Senat    • 40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate    • CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie    • Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali    • Care sunt metodele prin care poţi fi înşelat chiar în restaurantele mari    • România va avea în doi-trei ani o hartă a radiaţiilor cu radon în încăperile locuite    • Maxima zilei - 24 mai 2017    • Bancul zilei din data de 24 mai 2017    
Jurnalul Prahovean foloseşte cookies-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Aflaţi mai multe.
Miercuri - 24 mai 2017 4:46:56

Jurnalul Prahovean
ISSN 2344 – 1488; ISSN–L 2344 – 1488


După 24 de ani de liberalism, Ovidiu Silaghi părăseşte PNL şi se înscrie în PSD, ca activist de stânga!


4 mai 2014

citeşte totul despre:
ovidiu silaghi,
pnl,
liberali,
psd,
migrare psd,
damboviteana,
dragnea,
domnului,
cunosc,
candidatura,
europarlamentar,
mircea,
parlamentare,
politica,
promisiunile,
serviciului,
sustine,
transporturilor,
sustinand



rating  rating  rating  rating  rating     (475 vizualizări)

Politica dâmboviţeană are, fără îndoială, o originalitate aparte când vine vorba de transferuri de la un partid la altul. Cei care, până mai ieri, afirmau că au încredere în doctrina liberală, se fac că uita şi trec în barca stângii, doar, doar, le-o fi viitorul mai luminos. Mari oameni, mari caractere !

Decizia şocantă aparţine  vicepreşedintelui PNL Ovidiu Silaghi, europarlamentar şi lider judeţean Satu Mare, care, în toiul campaniei electorale, a decis să migreze în PSD. El a anunţat decizia pe care a luat-o duminică, 4 mai 2014, susţinând că a luat hotărârea pentru că el a crezut în USL şi vrea să-şi ţină promisiunile făcute în campanie. „M-am înscris în PSD. Altă variantă tehnică nu există în acest moment pentru că cei de la PNL au contestat existenţa USL. Am ales varianta asta pentru că nu am putut să ne ţinem de promisiunile făcute alegatorilor din Satu Mare, nici celor din România făcute la nivelul Parlamentului European şi nici mie personal“ - a declarat Ovidiu Silaghi pentru stiripesurse.ro.

Ca urmare a „transferului în interesul serviciului“ care a avut loc, fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, va candida din partea partea PSD la alegerile parlamentare parţiale din Satu Mare, a anunţat astăzi Victor Ponta, prezent la Sâmbra Oilor.

Deşi în urmă cu o săptămână, Liviu Dragnea a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că PSD nu îl va susţine pe Silaghi pentru un post de deputat, astăzi, premierul Victor Ponta a declarat că a lucrat foarte bine cu europarlamentarul Ovidiu Silaghi, anunţând că a semnat candidatura acestuia din partea PSD.

„Am semnat pentru candidatura domnului Silaghi cu care am lucrat foarte bine când a fost ministru“, a declarat Ponta.

Contactat de pesurse.ro, preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, s-a arătat şocat de vestea că europarlamentarul PNL a părăsit tabăra opoziţie, asigurându-şi fotoliul de deputat.

„E prima dată când aud asta. Nu ştiam, sunt şocat. Nu comentez, pentru că nu cunosc informaţia în detaliu“, a declarat Roşca pentru pesurse.ro

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:

Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















Grupul de firme Baupartner propune metode constructive inovatoare, pentru a răspunde în mod unic şi specific nevoilor fiecărui beneficiar în parte





















bancul_zilei

Doua animale se intalnesc in padure si merg o bucata de drum impreuna.
Intreaba un animal pe celalat:
– Tu ce fel de animal esti de fapt?
– Eu sunt caine lup!
– Cum asa?
– Pai tata a fost lup si mama catea! Simplu, nu?
– Si tu, intreaba cainele lup, tu ce esti?
– Eu sunt urs furnicar!
– Hai du-te de-aici ca nu te cred !!!
















„Lucrurile mărunte afectează minţile mărunte.” — Benjamin Disraeli

Curs valutar
24 mai 2017


EUR
EURO = 4.5512 RON

Moneda euro a scăzut


USD
USD = 4.0714 RON

Dolarul american a crescut



GBP
GBP = 5.2875 RON

Lira sterlina a crescut


Top articole

JurnalulPH Advertising va ofera servicii de publicitate si reclama online