Liviu Dragnea a declarat joi, la Sinaia, că a refuzat să discute despre excluderea lui Victor Ponta din partid şi preferă să fie înjurat, susţinând că şi excluderile lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie din PSD au fost nişte decizii greşite.
"Sunt consecvent. Am spus de la început că nu am de gând să cer, am rupt intenţia de demisie şi le-am spus şi colegilor că nu cred că asta e problema noastră acum. Îmi asum să fiu înjurat. Nu vreau să introducem această problemă în partid. Şi în cazul lui Valeriu Zgonea am avut aceeaşi poziţie. Doar că acum mi-am impus autoritatea. Eu greu susţin sau iniţiez excluderea unui membru de partid, indiferent cine e acela", a declara Liviu Dragnea, după şedinţa CExN desfăşurată la Sinaia..
Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a propus, joi, excluderea fostului premier Victor Ponta din partid, liderul PSD Liviu Dragnea refuzând însă să supună votului această propunere, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţă.
"Şi excluderea lui Mircea Geoană a fost o greşeală. Cred că şi cea a lui Marian Vanghelie", a mai spus Dragnea.
Dragnea: Am refuzat să vorbesc despre Ponta. Cred că şi excluderea lui Vanghelie a fost o greşeală
7 aprilie 2017
(352 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Premierul Ponta a discutat la Brack Obama la funerariile lui Nelson Mandela
(11 decembrie 2013)
80 vizualizări
Echipamente şi programe de un milion de lei pentru Camera Deputaţilor
(26 martie 2014)
55 vizualizări
Tăriceanu dezleagă misterul: De ce s-a căsătorit de cinci ori până acum
(27 octombrie 2014)
362 vizualizări
Rusia ar fi ameninţat R. Moldova şi foste state sovietice să nu voteze rezoluţia ONU
(29 martie 2014)
49 vizualizări
Ludovic Orban: Cine a decis, până la urmă, premierul, ca să zic aşa, din PNL au fost, la negocieri, partenerii de la USR care l-au preferat pe Florin Cîţu. Acuma, dacă îi mai întrebăm, s-ar putea să-şi mai fi schimbat părerea unii dintre colegii de la USR
(10 august 2021)
18 vizualizări
Parlamentul European a lansat site-ul alegerilor europene
(6 decembrie 2013)
41 vizualizări
Valeriu Zgonea a fost revocat de Camera Deputaţilor din funcţia de preşedinte
(14 iunie 2016)
34 vizualizări
Ucraina: Victorie zdrobitoare a partidelor proeuropene
(27 octombrie 2014)
49 vizualizări
S-au împăcat Vasile Blaga şi Traian Băsescu
(16 septembrie 2013)
73 vizualizări
UDMR vrea să iasă de la guvernare
(27 noiembrie 2014)
54 vizualizări
Biroul Electoral interzice „USL“ în Prahova
(13 mai 2014 - Alex POLICALĂ)
492 vizualizări
Mircea Drăghici îşi retrage candidatura pentru funcţia de Ministru al Transporturilor
(16 februarie 2019)
34 vizualizări
Harta politică a României după alegerile parlamentare. În 20 de judeţe AUR a obţinut mai multe voturi decât USR PLUS
(8 decembrie 2020)
171 vizualizări
Primarul Marian Vanghelie, arestat preventiv în dosarul de corupţie
(14 martie 2015)
152 vizualizări
Dragnea la un pas să fie arestat preventiv în dosarul Referendumului
(17 octombrie 2013)
215 vizualizări
Dosarul Flota pe cale să se prescrie
(17 noiembrie 2013)
296 vizualizări
PRU Ploieşti şi-a desemnat candidatul pentru funcţia de primar. Vezi cine este!
(1 aprilie 2016)
689 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole