TITLURILE ZILEI:
• Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei    • Braşov, Oradea şi Sfântu Gheorghe sunt considerate cele mai curate oraşe din România, iar cele mai murdare sunt Reşiţa, Călăraşi şi Brăila    • Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!    • Protest al angajaţilor din administraţie în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de legea salarizării    • Campioana Petrolul 52, deplasare pe terenul uneia dintre echipele care i-au smuls o remiză în tur    • Legea graţierii, adoptată tacit de Senat    • 40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate    • CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie    • Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali    • Care sunt metodele prin care poţi fi înşelat chiar în restaurantele mari    • România va avea în doi-trei ani o hartă a radiaţiilor cu radon în încăperile locuite    • Maxima zilei - 24 mai 2017    • Bancul zilei din data de 24 mai 2017    • Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei    • Braşov, Oradea şi Sfântu Gheorghe sunt considerate cele mai curate oraşe din România, iar cele mai murdare sunt Reşiţa, Călăraşi şi Brăila    • Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!    • Protest al angajaţilor din administraţie în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de legea salarizării    • Campioana Petrolul 52, deplasare pe terenul uneia dintre echipele care i-au smuls o remiză în tur    • Legea graţierii, adoptată tacit de Senat    • 40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate    • CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie    • Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali    • Care sunt metodele prin care poţi fi înşelat chiar în restaurantele mari    • România va avea în doi-trei ani o hartă a radiaţiilor cu radon în încăperile locuite    • Maxima zilei - 24 mai 2017    • Bancul zilei din data de 24 mai 2017    
Jurnalul Prahovean foloseşte cookies-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Aflaţi mai multe.
Miercuri - 24 mai 2017 4:41:39

Jurnalul Prahovean
ISSN 2344 – 1488; ISSN–L 2344 – 1488


Instanţa supremă, aşteptată să pronunţe sentinţa pe fond în dosarul Gala Bute


13 martie 2017

citeşte totul despre:
iccj,
udrea,
verdict,
dosar,
bute,
luare de mita,
abuz,
tentativa,
fals,
fonduri,
dna



rating  rating  rating     (228 vizualizări)

Un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este aşteptat să pronunţe, luni, un verdict în dosarul Gala Bute, în care este judecată Elena Udrea, alături de alţi şapte inculpaţi, sub acuzaţia de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. 

Decizia nu va fi definitivă, ea putând fi atacată de procurorii DNA sau de către inculpaţi la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

"Mă judecă un complet de femei, cu mici excepţii femeile sunt mai curajoase şi mai puternice. Mă bucur că în aceşti doi ani am dărâmat nişte mituri. Nu am intrat în politică că să fac bani. Aveam un soţ are îmi asigura un standard de viaţă. Nu aveam copii, nu aveam cheltuieli mari, stau şi astăzi cu chirie, părinţii mei stau de 20 de ani în Drumul Taberei. Mi-am dorit foarte mult să fac performanţă. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face din nou în aşa fel încât Bute să boxeze în România. Sper şi cred că voi fi judecată pe probe, nu pe părerile despre mine, mai bune sau mai rele. Şi că nu va fi un semnal pentru angajaţii din domeniul public că nu trebuie să mai semneze nimic, de frică că vor fi condamnaţi", a spus Elena Udrea la ultimul termen, pe 1 martie, când i s-a dat ultimul cuvânt înainte de pronunţarea unei decizii. 

Procurorul DNA a cerut tot atunci condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Dosarul Gala Bute a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

"Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:

Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















Grupul de firme Baupartner propune metode constructive inovatoare, pentru a răspunde în mod unic şi specific nevoilor fiecărui beneficiar în parte





















bancul_zilei

Doua animale se intalnesc in padure si merg o bucata de drum impreuna.
Intreaba un animal pe celalat:
– Tu ce fel de animal esti de fapt?
– Eu sunt caine lup!
– Cum asa?
– Pai tata a fost lup si mama catea! Simplu, nu?
– Si tu, intreaba cainele lup, tu ce esti?
– Eu sunt urs furnicar!
– Hai du-te de-aici ca nu te cred !!!
















„Lucrurile mărunte afectează minţile mărunte.” — Benjamin Disraeli

Curs valutar
24 mai 2017


EUR
EURO = 4.5512 RON

Moneda euro a scăzut


USD
USD = 4.0714 RON

Dolarul american a crescut



GBP
GBP = 5.2875 RON

Lira sterlina a crescut


Top articole

JurnalulPH Advertising va ofera servicii de publicitate si reclama online