Roberta Anastase, copreşedinte al PNL Prahova, a intrat în concediu prenatal, anunţul fiind făcut prin intermediul unui comunicat de presă. Fosta şefă a Camerei Deputaţilor, care va împlini 39 de ani luna aceasta, este însărcinată în opt luni cu primul său copil.

Atribuţiile Robertei Anastase în organizaţia PNL Prahova au fost preluate de deputatul George Ionescu, prim vicepreşedintele PDL Prahova.

Roberta Anastase s-a căsătorit, în vara anului 2013, cu omul de afaceri Victor Farca. Cei doi au avut,  înainte de cununie, o relaţie de peste 15 ani. Nunta, care a fost considerată evenimentul monden al anului, a avut loc la domeniul Ştirbey. Printre cei peste 400 de invitaţi ai cuplului s-au numărat Elena Băsescu, Elena Udrea, Anca Boagiu, Adriean Videanu, dar şi politicieni din tabăra politică adversă fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor. Printre cei care au onorat invitaţia la nunta fostei şefe a Camerei Deputaţilor a fost şi primarul Ploieştiului Iulian Bădescu.