Preşedintele Vladimir Putin este convins de slăbiciunea statelor occidentale şi în consecinţă are de gând să trimită armata rusă până la Kiev, care este Ierusalimul Rusiei, a declarat prestigiosul comentator rus Evgheni Kisiliov, potrivit Agerpres.
„Putin vrea să intre în istorie drept liderul sub care imperiul rus a renăscut prin recuperarea unor teritorii precum Crimeea sau estul Ucrainei. Din acest motiv ne-a reamintit tuturor că Kievul este mama tuturor oraşelor ruseşti“, explică analistul rus. După negocierile de la Geneva, acesta anticipează că Rusia va face tot posibilul ca viitoarele tratative să eşueze prin impunerea unor condiţii inacceptabile, eşec pe care Putin îl va pune exclusiv pe seama Occidentului.
„Cu siguranţă că serviciile secrete ruse vor provoca o escaladare a violenţei în estul Ucrainei“, crede Kisiliov, care era cel mai faimos ziarist din Rusia atunci când Putin a ajuns la putere în anul 2000, dar din cauza conflictelor repetate cu Kremlinul a fost nevoit să emigreze în Ucraina.
La fel cum s-a întâmplat în Osetia de Sud în anul 2008, Rusia va desfăşura aşa-zise trupe de menţinere a păcii şi astfel va prelua controlul asupra tuturor regiunilor din sudul şi estul Ucrainei. În acest mod va crea un coridor care va face joncţiunea dintre teritoriul rus şi regiunea separatistă Transnistria, estimează Kisiliov.
„Dacă Occidentul nu reacţionează şi tolerează aceste acţiuni, atunci trupele ruse vor ajunge până la Kiev, Ierusalimul rusesc. Totul depinde de liderii occidentali. Putin încearcă din răsputeri să demonstreze lumii întregi că Occidentul este slab. Nici măcar nu a luat în serios sancţiunile“, avertizează comentatorul rus. De asemenea, Rusia profită şi de slăbiciunea autorităţilor de la Kiev şi a armatei ucrainene, care nu ar putea face faţă unei confruntări cu cea rusă, bine echipată şi motivată, ce exercită în prezent o imensă „presiune psihologică“ la frontiera ruso-ucraineană, unde au fost comasaţi. „Occidentul trebuie să ia decizii urgent. Trebuie să furnizeze Ucrainei armament şi instructori militari şi să desfăşoare observatori şi trupe de menţinere a păcii. Ne este în joc doar integritatea Ucrainei. Cel care câştigă această bătălie va decide politica globală“, punctează Kisiliov.
În opinia acestuia, agresiunea împotriva Ucrainei face parte dintr-o nouă strategie de confruntare a Kremlinului cu Occidentul, iar „această politică este rentabilă, întrucât îi va permite să pună pe seama factorilor externi problemele sociale şi economice care se întrevăd, în condiţiile în care toate previziunile indică o încetinire a creşterii economice şi actualul model de dezvoltare nu funcţionează“.
Comentatorul rus mai consideră că, prin ruperea legăturilor cu Occidentul, Putin vrea pe plan intern să se răzbune pe clasa de mijloc, care l-ar fi trădat prin susţinerea protestelor opoziţiei desfăşurate după alegerile parlamentare din luna decembrie 2011.
În finalul declaraţiei, Kisiliov subliniază că lideri precum fostul preşedinte american Ronald Reagan ori premierul britanic Margaret Thatcher nu ar fi permis niciodată Rusiei să pună în pericol ordinea internaţională stabilită după al Doilea Război Mondial.
El mai aminteşte că începutul sfârşitului imperiului ţarist a fost marcat de pierderea războiului cu Japonia în anul 1905, deci Putin ştie că o înfrângere în Ucraina l-ar putea costa fotoliul prezidenţial după alegerile din anul 2018.