Gruia Stoica şi avocatul Doru Boştină vor fi audiaţi, luni, la DNA. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că ”în luna mai 2013, S.C. Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.La data de 17 ianuarie 2014, S.C. C.E.O. SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care către S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti.
Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.
Din Rezoluţia menţionată a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei.
Acest demers avea ca scop, depunerea de către S.C. Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.
Având în vedere că, fiind citat, Stoica Gruia a refuzat să se prezinte la audieri, a fost pus în executare mandatul de aducere a acestuia, conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale.
La data de 29 ianuarie 2014, învinuiţilor li s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat al DNA.
Doru Boştină şi Gruia Stoica, audiaţi la DNA
3 februarie 2014
(36 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Accident grav cu doi morţi şi şase răniţi
(22 februarie 2015)
29 vizualizări
ONU a adoptat o rezoluţie pentru încetarea focului în Siria
(19 decembrie 2015)
24 vizualizări
Instanţa supremă amână pronunţarea în dosarul privatizărilor strategice pentru 27 ianuarie
(21 ianuarie 2015)
19 vizualizări
INS: Numărul naşterilor şi al căsătoriilor, în scădere în luna septembrie
(11 noiembrie 2013)
23 vizualizări
Bicicliştii şi conducătorii de mopede şi atelaje, în atenţia poliţiştilor
(7 octombrie 2013)
47 vizualizări
O mie de europeni sunt daţi dispăruţi în Nepal
(2 mai 2015)
34 vizualizări
Fostul primar al oraşului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, condamnat la 8 ani şi 2 luni de închisoare în dosarul Poşta Română
(15 mai 2017)
70 vizualizări
Percheziţii la Opera Naţională
(12 mai 2015)
25 vizualizări
MH370: Un al doilea fragment de avion, o uşă, a fost găsit pe insula Reunion
(2 august 2015)
38 vizualizări
Maica Tereza ar putea fi canonizată anul viitor
(21 mai 2015)
31 vizualizări
Au început negocierile finale pentru acordul cu Iranul în dosarul nuclear
(7 iulie 2015)
21 vizualizări
Alertă de gripă aviară. Se fac controale la fermele din România
(20 noiembrie 2014)
22 vizualizări
METEO pentru miercuri şi joi
(10 mai 2016)
23 vizualizări
Trei persoane date dispărute, după ce un balon cu aer cald s-a prăbuşit
(11 mai 2014)
58 vizualizări
Bacău: Şofer arestat după ce a furat o maşină, pe care apoi a condus-o băut pe DN 2
(13 decembrie 2016)
30 vizualizări
Peste 200 de pompieri, mobilizaţi să stingă un incendiu puternic, la New York
(18 noiembrie 2017)
32 vizualizări
Tensiune în Ucraina. Spre Slaviansk se deplasează tancuri ucrainene
(15 aprilie 2014)
106 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole