Un al doilea fragment de avion, o uşă, a fost găsit pe insula Reunion, unde în urmă cu câteva zile a fost descoperit un alt fragment dintr-un avion Boeing 777, informează site-ul foxnews.com

Site-ul foxnews.com citează Sky News, care a anunţat că fragmentul a fost descoperit într-o altă zonă decât cea în care a fost găsit fragmentul identificat ca fiind un "flaperon" de Boeing 777, respectiv un flaps de pe aripile unui avion pe care piloţii îl acţionează la decolare sau la aterizare.

Fragmentul de avion descoperit săptămâna aceasta pe o plajă din Réunion a fost adus cu un zbor comercial Air France pe Aeroportul Orly, la Paris, sâmbătă dimineaţa, de unde urma să fie trimis la Toulouse pentru a fi expertizat.

Fragmentul de fuselaj găsit pe Insula Reunion este al unui avion Boeing 777, cel mai probabil al aeronavei malaysiene dispărute în martie 2014, a declarat, vineri, Abdul Aziz Kaprawi, adjunctul ministrului malaysian al Transporturilor.

Adus într-o cutie, fragmentul, cu o lungime de doi metri şi o lăţime de un metru, urma să fie transportat rutier, sub escorta jandarmilor, la Balma, în apropiere de Toulouse, unde va fi analizat începând de miercuri.

Bucăţi dintr-o valiză maro, găsite joi în apropierea fragmentului de epavă, vor fi, de asemenea, expertizate într-un laborator al jandarmeriei situat în apropiere de Paris, potrivit Parchetului din Paris.