O mie de persoane din ţările membre ale Uniunii Europene (UE), în majoritate turişti, sunt date dispărute în Nepal după aproape o săptămână de la cutremurul de pământ devastator, a afirmat ambasadoarea UE la Kathmandu, Rensje Teerink, relatează Reuters, AFP şi DPA.

''Nu ştim unde sunt sau unde ar putea fi'', a declarat presei Rensje Teerink, precizând că persoanele căutate în continuare sunt în majoritate turişti în zonele Langtang şi Lukla.

Langtang este o zonă de trekking de la nord de Kathmandu care a fost puternic afectată de avalanşe uriaşe şi de alunecări de teren, ea fiind aproape de epicentrul seismului.
Potrivit unui alt responsabil al UE, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, majoritatea dintre ei vor fi probabil găsiţi în viaţă, dar lipsa de acces în acele zone accidentate complică strângerea de informaţii despre soarta lor.

AGERPRES