ANM a emis o avertizare de ninsori şi răcire accentuată a vremii, valabilă în intervalul 24 ianuarie, ora 18 – 26 ianuarie, ora 12.

În intervalul menţionat vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60....70 km/h, viscolind ninsoarea.

Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei.

Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.