Dacă nu aţi făcut încă revizia instalaţiilor de gaze de acasă, pregătiţi-va să înduraţi birocraţia românească. În mod normal, de la 1 ianuarie 2016 toată lumea este obligată să prezinte în caz de verificări schiţa tehnică a instalaţiei.
Problema este că mulţi oameni nu au documentele necesare, iar refacerea lor costă bani şi timp.
Siguranţa rămâne însă pe primul loc, aşa că cei care cred că pot să stea fără revizii riscă amenzi sau chiar debranşarea.
Până acum 2 ani, verificarea instalaţiei de gaze era simplă, un angajat al unei firme acreditată ANRE venea acasă şi se asigura că instalaţia nu prezintă pericole apoi încheia o notă de constatare.
Acum, însă, verificatorul nu poate mişca un deget, dacă nu îi arătaţi înainte o schiţă a instalaţiei.
Documentul arată cum ţeava intră prin perete, iar aragazul şi, în unele cazuri, centrala termică, sunt conectate la ea. Parte dintre români au aşa ceva acasă. Alte milioane, însă, nu
.Aşa că dăm un al doilea telefon la Distrigaz. Aici aflăm că trebuie să facem o cerere prin care să solicităm o copie a dosarului de proiectare.
Timp de aşteptare: 30 de zile. Dacă se găsesc actele, plătim pentru fiecare filă din dosar, 6 lei.
Avem nevoie de trei documente: RLV-ul apartamentului dumneavoastră, pe care un inginer trasează conductele de gaze, schema izometrică a instalaţiei de utilizare şi un memoriu tehnic cu privire la respectarea condiţiilor tehnice pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiei de utilizare.
Doar că după cele 30 de zile, e posibil să aveţi o surpriză: să primiţi o astfel de hârtie în care sunteţi anunţaţi că documentul cerut nu se află nici în arhiva firmei de distribuţie şi că sunteţi obligaţi să refaceţi toată documentaţia.
Adică să contactati o firma privată, acreditată de ANRE.
De exemplu, în Bucureşti sunt pe lista 180 de firme. Tariful diferă de la una la alta , între 200 şi 500 de lei.
Dacă aveţi şi centrală termică, pe lângă aragaz, atunci, costurile pot ajunge şi la 1000 de lei.
Această regulă, apărută de aproape 2 ani, se aplică tuturor consumatorilor casnici de gaze.
Cristian Buzan, director Servicii energetice ENGIE România: ”În perioada exploatării de la înfiinţare şi punerea în funcţiune e posibil să existe foarte multe modificări şi trebuie să vedem dacă acestea au fost făcute de un agent autorizat şi în conformitate cu legea.”
În cazul în care nu aveţi revizia sau verificarea instalaţiei, obligatorii la 10 respectiv 2 ani, va asumaţi răspunderea în cazul în care are loc un incident nedorit.
Ce se întâmplă dacă nu aţi făcut revizia instalaţiilor de gaze
13 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- revizie,
- gaze,
- instalatie,
- birocratie,
- verificari,
- obligatorii,
- tehnic
(799 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Telefoanele mobile, interzise la cursuri; elevii, sancţionaţi dacă au comportament violent
(20 iunie 2016)
251 vizualizări
Alpiniştii români s-au întors acasă din Nepal
(8 mai 2015)
163 vizualizări
Activitatea managerială a DIICOT, verificată de inspectorii judiciari
(16 martie 2015)
56 vizualizări
Bărbat atacat de o ursoaică, în apropierea unei păduri din Predeal
(4 mai 2015)
198 vizualizări
Catastrofa de pe Valea Uzului, ascunsă de comunişti
(30 decembrie 2013)
1383 vizualizări
Boala misterioasă răspândită doar în 4 judeţe din România. Ar putea avea legătură cu apa
(21 mai 2019)
197 vizualizări
4.041 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19,in Romania!
(2 noiembrie 2020)
99 vizualizări
MAE: Cei 10 cetăţeni români aflaţi în Nepal, printre care 4 alpinişti, sunt bine
(26 aprilie 2015)
479 vizualizări
Astăzi încep înscrierile pentru prima sesiune de Bacalaureat. Cum se desfăşoară înscrierea – ghid lansat de Ministerul Educaţiei
(3 iunie 2020)
90 vizualizări
Incă 3 decese din cauza coronavirus în România!
(25 martie 2020)
81 vizualizări
AEP: 18.313.698 de cetăţeni români au drept de vot pe 2 noiembrie şi 18.321.512 pe 16 noiembrie
(15 septembrie 2014)
71 vizualizări
Premierul interimar a participat la şedinţa MAI despre măsurile luate ca urmare a avertizărilor meteo
(17 ianuarie 2018)
52 vizualizări
Casa unui consilier judetean PNL supusa perchezitiei de catre DIICOT !
(17 februarie 2020)
307 vizualizări
Raluca Turcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual
(21 aprilie 2021)
161 vizualizări
Alertă de coronavirus în Parlament. Anunţul făcut de senatorul PSD Liviu Pop
(9 martie 2020)
418 vizualizări
Bucureştiul intră în scenariul roşu, din cauza numărului de cazuri de Covid-19.
(19 octombrie 2020)
234 vizualizări
320 de noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, in Romania
(19 iunie 2020)
132 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole