România este statul european cu cei mai mulţi pacienţi suferinzi de afecţiuni ale tiroidei. Unu din opt români dezvoltă, pe parcursul vieţii, hipotiroidie, hipertiroidie sau tiroidia autoimună.

 

Intresant este că grosul bolnavilor provine din partea de est a ţării - patru judeţe formează acest nucleu. Printre ele şi Buzău, unde mergem în această dimineaţă pentru a căuta explicăţii.

 

Sub Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău găsim o pânză freatică pe care o întâlnim şi în judeţele Vrancea, Galaţi ori Brăila. Este o pânză freatică extrem de săracă în iod. Asta face ca cele 4 judeţe - din nou Buzău, Vrancea, Galaţi ori Brăila să furnizeze cel mai mare număr de pacienţi cu afecţiuni ale tidoidei din România.

 

Pânza freatică alimentează şi plantele şi animalele. Cele patru judeţe formează un fel de nucleu - dacă putem numi aşa o zonă în care concentraţia de iod este scăzută. De fapt, cam aşa se întâmplă pe tot teritoriul ţării. Mai precis, în 30 de judeţe din România. Ce înseamnă această lipsă de iod? Ne explică un endocrinolog.

 

Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: “Iodul este vital, este soarele şi luna tiroidei. Datorită iodului, tiroida funcţionează. În general, România este o ţară spălată de iod, aşa se spune, dar cu precădere în aceste zone. Legat de carenţa de iod este mărirea de volum a tiroidei şi hipotiroidismul.”

 

Mai bine de cinci procente din locuitorii acestor judeţe produc prea puţini hormoni tiroidieni.

 

Dr. Mihai Daniel, medic primar chirurg: “Pacientul cu patologie tiroidiană are un comportament foarte fragil, de maniera că nu suportă căldura, nu suportă frigul, se enervează foarte repede, îşi schimbă atitudinea de la o secundă la alta şi nu ştim de ce.”

 

Locuiţi într-unul din judeţele de pe această hartă? Includeţi pe lista analizelor anuale două testări de sânge decontate de stat. Se numesc TSH şi FT4. Sunt mari şanse să dezvoltaţi, pe parcursul vieţii, hipotiroidie.

 

În schimb, în celelalte judeţe din România, unde în pânza freatică nu se resimte lipsa acută de iod, are loc un alt fenomen. Şi anume, sunt cele mai multe cazuri de tiroidită autoimună. Adică sistemul imunitar atacă glanda. Frecvenţa cea mai mare se constantă în rândul femeilor. Iar simptomele apar preponderent după naştere.

 

La trei luni după naştere, chiar în lipsa simptomelor, proaspetele mămici ar trebui să treacă pe la endocrinolog pentru o evaluare.

 

Ne uităm acum şi spre ficat. E legat intrinsec de tiroidă. Netratate, afecţiunile acestei glande lovesc şi sunt cu bătaie lungă în această parte a organismului.

 

În hipotiroridim, metabolismul lipidic este încetinit ca toate metablismele şi rata de degradare a grăsimilor e scăzută. Din cauza aceasta, colesterolul este mare, colesterolul LDL rău sau trigliceriele.

 

Urmărim, de fapt, modificări ale transaminazelor, TGO şi TGP. Acestea vorbesc despre suferinţa ficatului cauzată de alcool, prea multă mâncare ori tiroida bolnavă.

 

Dar şi despre infecţii cu visuruile hepatitice B şi C. Mecanismul? Celulele ficatului “se sparg”, iar din ele curg în sânge, în cantitate mare şi anormală, enzimele conţinute.

 

Revenim un pic la iod, pe final. Din 2004, în România a fost introdus un nou program de iodare a sării. O linguriţă rasă zilnic, nu mai mult - atât este cantitatea optimă. 5 grame de sare, 100 de miligrame de iod - iată şi formulă!

 

 

 

Sursa:www.stirileprotv.ro