Poliţişti de investigare a criminalităţii economice din Prahova efectuează 16 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni economice. 13 persoane vor fi conduse la audieri. Percheziţiile au loc la Ploieşti,Ciupelniţa,Blejoi şi Ceptura
La data de 28 noiembrie a.c., peste 40 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, efectuează 16 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Prahova, Sibiu şi Ilfov.
Acţiunea vizează persoane bănuite că ar face parte dintr-un grup infracţional, specializat în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Din cercetări a reieşit că, persoane fizice şi administratorii unor societăţi comerciale ar fi comis o serie de nereguli, eludând prevederile legale în vigoare, în scopul fraudării bugetului general consolidat al statului prin diminuarea artificială a bazei impozabile.
Astfel, în perioada 2010 – 2016, membrii grupării infracţionale, prin intermediul persoanelor juridice pe care le controlau sau administrau, ar fi comis fapte de evaziune fiscală în domeniul în care societăţile îşi desfăşoară activitatea, respectiv produse energetice şi construcţii.
Banii obţinuţi în urma activităţii infracţionale fac obiectul unor transferuri succesive prin mai multe conturi bancare ale societăţilor implicate şi ale unor persoane interpuse, acestea din urmă retrăgând în numerar bani pe care, în schimbul unui comision, i-ar fi predau adevăraţilor beneficiari.
Prejudiciul cauzat prin evaziune este de 2.133.549 delei, iar în urma spălării banilor s-a creat un prejudiciu în valoare de 6.152.575 de lei.
13 persoane vor fi aduse la audieri.
La activităţiparticipăşijandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “MateiBasarab” Ploieşti.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de infracţiuni economice
28 noiembrie 2017
- citeşte totul despre:
- politisti,
- economice,
- prahova,
- locuinte,
- perchezitii
(503 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Încă se caută soluţii pentru salvarea CSM Ploieşti
(22 septembrie 2016)
652 vizualizări
Doi profesori de la un colegiu din Ploieşti sunt cercetaţi pentru că ar fi primit bani pentru a promova elevi corigenţi
(9 august 2017)
558 vizualizări
Doi dintre marii violonisti ai lumii concertează la Filarmonică
(12 aprilie 2019)
55 vizualizări
S-a întors iarna la munte! A nins mult pe Valea Prahovei, iar la Predeal pârtiile au fost pline
(26 februarie 2017)
361 vizualizări
Pensiile vin cu întârziere în această lună!
(6 ianuarie 2020)
174 vizualizări
Încă un medic din Prahova infectat cu coronavirus! Doctorul profesează la SanConfind şi la Spitalul din Urlaţi!
(7 aprilie 2020)
2705 vizualizări
COD GALBEN în Prahova. 19 localităţi vizate, inclusiv Ploieşti
(17 august 2018)
309 vizualizări
Ploieştiul în altă ţară? Din ce în ce mai puţin ploieşteni în stradă!
(5 noiembrie 2015)
580 vizualizări
Aproape 300 de contravenţii constatate de poliţiştii rutieri din Prahova într-o singură zi
(9 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
95 vizualizări
Bărbatul prins de un mal de pământ la Bucov, scos de salvatori! FOTO
(27 iulie 2017)
545 vizualizări
Ploieştenii din centru îşi caută locuri de parcare
(16 aprilie 2014 - Alex POLICALĂ)
358 vizualizări
Avertizare cod galben de furtună în Prahova
(27 iunie 2017)
166 vizualizări
Sute de amenzi date într-o singură zi de poliţiştii rutieri în Prahova
(16 iulie 2014)
139 vizualizări
Seara tragediilor în Prahova. Bărbat spânzurat la Balaca, femeie găsită moartă pe terenul de fotbal, la Ologeni
(28 martie 2018)
286 vizualizări
Prahova sub avertizare cod galben de vânt puternic
(3 decembrie 2016)
369 vizualizări
Alte 19 unităţi de învăţământ din Prahova îşi suspendă cursurile şi trec în online!
(21 octombrie 2020)
466 vizualizări
Accident la Râfov! Două victime sunt incarcerate
(18 februarie 2021)
51 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole