Observatorul spaţial Gaia,care va face harta a peste un miliard de stele din Calea Lactee, a ajuns la 1,5 milioane de km depărtare de Pământ şi a început pregătirea pentru una dintre cele mai ambiţioase misiuni spaţiale din istorie.
Satelitul, a cărui construcţie şi lansare a costat Agenţia Spaţială Europeană (ESA) în jur de 740 de milioane de euro, a fost lansat pe 19 decembrie din complexul de lansare Sinnamary din Guyana Franceză (în Nordul Americii de Sud). De atunci Gaia a ajuns la punctul de observare, iar în prezent specialiştii ESA lucrează la reglarea celor două telescoape şi a instrumentelor pe care observatorul le are în dotare pentru misiunea care va începe în următoarele două sau trei luni.
Ca parte a procesului de pregătire, Gaia a realizat şi a transmis către Pământ o fotografie cu un grup de stele ce face parte din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie-satelit apropiată de galaxia noastră şi aflată la aproximativ 160.000 de ani-lumină distanţă, relatează bbc.co.uk.
Dacă imaginea făcută publică de Agenţia Spaţială Europeană nu pare spectaculoasă, acest lucru nu este surprinzător, întrucât misiunea satelitului este alta. Gaia va calcula poziţiile exacte şi distanţele dintre stele cu scopul de a ne oferi o imagine cât mai aproape de realitate a modului în care este construită Calea noastră Lactee. Observatorul va identifica şi caracteriza „punctele luminoase” din raza uriaşei sale camere de luat vederi, fie ele stele, asteroizi, comete sau alte obiecte din spaţiu care produc lumină în urma unei explozii.