Companiile de tehnologie Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook ocupă primele 5 poziţii în Topul BrandZ 2017 al celor mai valoroase 100 de branduri la nivel mondial, conform clasamentului realizat de grupul de servicii de comunicare WPP şi agenţia de cercetare Kantar Millward Brown.
Companiile de tehnologie Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook ocupă primele 5 poziţii în Topul BrandZ 2017 al celor mai valoroase 100 de branduri la nivel mondial, conform clasamentului realizat de grupul de servicii de comunicare WPP şi agenţia de cercetare Kantar Millward Brown.
Cel mai valoros brand din lume în 2017 este Google, gigantul american a cărui valoare de brand este estimată la aproape 246 de miliarde de dolari, în creştere cu 7% faţă de anul trecut (când se afla tot pe locul 1 în acest clasament). Pe locul 2 (la fel ca în 2016) în topul celor mai valoroase branduri la nivel global se află Apple, cu o valoare estimată la circa 235 de miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de anul trecut. De asemenea, Microsoft ocupă locul trei în clasament, cu un brand estimat la o valoare de 143 de miliarde de dolari, în creştere cu 18% faţă de anul trecut.
O evoluţie spectaculoasă a avut-o retailerul american Amazon, care înregistrează cea mai mare creştere în valoare nominală dintre brandurile din Top 100, ajungând la o valoare de 139,3 miliarde de dolari (Ă41% faţă de anul trecut), clasându-se pe locul 4 în top (faţă de locul 7 ocupat în 2016). „Gigantul din retail a continuat să se concentreze asupra ecosistemului său tehnologic construit pentru a răspunde unei varietăţi de nevoi ale consumatorilor, cum ar fi cele de cumpărare online, livrare rapidă şi entertainment, şi a introdus noi servicii bazate pe inteligenţă artificială cum ar fi livrarea alimentelor şi asistentul personal inteligent Alexa”, spun autorii studiului.
Giganţii Google, Apple şi Microsoft, desemnaţi cele mai valoroase branduri din lume în 2017. Pe ce loc se clasează Facebook
7 iunie 2017
(102 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ceasul inteligent Microsoft, la un pas de lansare!
(20 octombrie 2014)
90 vizualizări
Jocuri online: Un nou malware le aduce bani grei infractorilor cibernetici
(16 martie 2016)
67 vizualizări
Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu ruşilor, problema e mult mai mare
(28 iulie 2019)
121 vizualizări
Securitatea conexiunilor wireless a fost compromisă. Sunt afectate toate dispozitivele, routere, la smartphone-uri şi televizoare
(17 octombrie 2017)
190 vizualizări
Facebook va aduce în newsfeed conţinut din grupurile publice
(2 octombrie 2020)
47 vizualizări
Mozilla Firefox 25, o nouă provocare
(30 octombrie 2013)
217 vizualizări
Majoritatea românilor intră pe internet pentru Facebook, Whatsapp si video-chat şi doar 8% pentru servicii bancare sau documentare
(17 august 2017)
142 vizualizări
Blink182, Metallica şi Foo Fighters, între cele mai riscante parole online
(24 aprilie 2019)
44 vizualizări
Un blogger chinez a fost amendat cu peste 31.000 de dolari pentru furnizarea de informaţii inexacte
(27 ianuarie 2018)
571 vizualizări
Descoperire uluitoare pe Pluto: apă îngheţată şi cer albastru!
(9 octombrie 2015)
93 vizualizări
Stiai? Ce se intampla cu adevarat atunci cand lasi telefonul la incarcat toata noaptea
(28 iunie 2020)
142 vizualizări
iOS 8.0.2
(27 septembrie 2014)
274 vizualizări
Noul Lumia, fără logo de la Nokia
(24 octombrie 2014)
93 vizualizări
România va deţine o parte din Staţia Spaţială Internaţională
(3 decembrie 2014)
103 vizualizări
Guvernul britanic caută viitorii experţi în securitate cibernetică printr-un curs pentru elevi
(12 februarie 2017)
340 vizualizări
Un miliard de telefoane cu Android, în pericol: cum ţi se pot fura datele
(7 martie 2020)
238 vizualizări
Posesorii de Samsung Galaxy Note 7 au reclamat probleme şi după înlocuirea dispozitivelor
(4 octombrie 2016)
103 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























