Pokerul îţi aduce multă distracţie şi relaxare, dar pentru a reuşi să ajungi în acest punct, este indicat să fii cât mai echilibrat, în aşa fel încât să te bucuri de fiecare moment petrecut la masă. Pokerul nu trebuie să fie un factor de stres, iar echilibrul este cel mai important.

Când petreci mult timp la masa de poker ori în faţa unui ecran, s-ar putea să dai de oboseală, anxietate ori stres. Primul pas pe care trebuie să-l faci înainte să joci poker este să te asiguri că eşti suficient de odihnit şi că starea ta de spirit este bună. Dacă eşti obosit sau nu eşti într-o zi bună, foarte probabil nu vei mai avea aceeaşi capacitate de concentrare. Iar asta se va transforma într-o sesiune proastă. Mai bine aştepţi până când eşti odihnit, în aşa fel încât să te bucuri la maxim.

Odihna este un element cheie atunci când joci poker. Mai ales dacă faci parte din categoria jucătorilor semi-profesionişti ori profesionişti, foarte probabil vei fi nevoit să joci destul de mult. Nu face rabat de la odihnă deoarece astfel îţi aduni o parte mare din energia de care ai nevoie.

La fel este indicat să mănânci cât mai sănătos. Evită să mănânci produse de fast-food, semi-preparate ori snacks-uri în mod constant. Studiile de specialitate au demonstrat că mâncarea sănătoasă îţi dă mai multă energie şi îţi sporeşte capacitatea de concentrare. De acestea două vei avea nevoie la masa de poker.

 

În acelaşi timp, dacă participi la turnee, respectă pauzele. Inclusiv la turneele de poker de pe site-urile autorizate beneficiezi de pauze, deoarece operatorii pun preţ pe sănătatea utilizatorilor şi vor să se asigure că aceştia au momente în care îşi îndreaptă mintea şi către alte activităţi. Respectă aceste pauze, în care este indicat să nu stai cu ochii în ecran. Fă altceva ce îţi place pe durata pauzei. Indicat este să te mişti, în aşa fel încât organismul tău să nu aibă de suferit pe termen lung.

Pokerul are beneficii asupra sănătăţii

Mai multe studii de specialitate au scos la iveală beneficiile pe care pokerul le are asupra celor care joacă în mod constant. Unul dintre acestea a arătat că pokerul reuşeşte să scadă nivelul de anxietate deoarece jucătorii îşi pot controla emoţiile mai bine. În poker, controlul emoţional este un element cheie, iar totul va deveni o rutină ce poate fi aplicată şi în viaţa de zi cu zi.

Acelaşi studiu a arătat că nivelul de stres în viaţa de zi cu zi este mai mic în momentul în care joci poker constant. Asta deoarece în poker eşti tot timpul alert şi eşti nevoit să faci faţă stresului care apare în anumite situaţii. Exerciţiul dobândit la poker te poate ajuta astfel şi în viaţa de zi cu zi.

Socializarea este un alt beneficiu pe care pokerul îl poate avea în viaţa ta. Dacă eşti genul de jucător care merge în cazinouri ori în cluburi, vei avea ocazia să interacţionezi cu oameni noi şi să îţi faci prieteni. De asemenea, ai putea să călătoreşti în alte oraşe în care au loc turnee de poker şi să îmbini pasiunea pentru acest joc cu o vacanţă, aşa cum fac deja foarte mulţi oameni. În acelaşi timp, dacă eşti genul de jucător din mediul online, vei avea ocazia să socializezi cu alţi oameni pasionaţi prin intermediul ferestrei de chat.

Pokerul îţi antrenează creierul

Pokerul este şi un bun antrenament pentru creier. Fiind un joc în care nu prea există timpi morţi, vei fi nevoit să iei decizii la câteva zeci de secunde. Orice decizie pe care o iei te poate scoate din pot, astfel că vei fi nevoit să stai concentrat în permanenţă. 

 

 

Dincolo de deciziile tale, vei acorda atenţie şi comportamentului adversarilor tăi. În aceste condiţii, pokerul va fi un bun antrenament pentru creierul tău. Îţi vei putea îmbunătăţi abilităţile cognitive jucând poker constant deoarece, până la urmă, acesta este un sport al minţii.

În poker vei face adesea calcule matematice şi vei încerca să îţi dai seama de probabilităţile din anumite poturi. Te vei întreba mereu care sunt şansele tale în mâna respectivă, ceea ce înseamnă că îţi vei antrena în permanenţă creierul. Din acest motiv, studiile de specialitate au demonstrat că persoanele care joacă poker în mod constant tind să aibă o sănătate mentală mai bună.

Sursa foto: canva.com