Un computer Apple-1, primul model scos de celebra companie, a fost vândut, zilele trecute, la o licitaţie online pentru o sumă mult mai mare decât cea pentru care se cumpăra în urmă cu 43 de ani, când a fost scos pe piaţă.

 

Casa de licitaţie Christie's a vândut „artefactul” pentru suma de 371.250 de lire sterline (circa 470.000 de dolari). În anul 1976, când a fost scos pe piaţă, computerul putea fi cumpărat cu 666,66 de dolari, un preţ oricum destul de mare, echivalent cu circa 3.000 de dolari la valoarea de astăzi a banilor.

 

Apple-1 a fost realizat de cofondatorii Steve Jobs şi Steve Wozniak, care au obţinut o primă comandă de 50 de bucăţi de la Paul Terrell, patronul unui mic magazin de electronice de la Palo Alto, California.

 

Apple-1 nu era chiar un PC, aşa cum sunt cele din ziua de azi. Cumpărătorul final - personă fizică îşi cumpăra device-ul fără carcasă, sursă de curent, tastatură sau monitor. În schimb, calculatorul era vândut sub forma unei plăci de bază pre-asamblate, ceea ce făcea ca  Apple să se situeze oricum cu mult în faţa concurenţilor - scrie casa de licitaţii. 

 

Astfel, aparatul vândut la licitaţie zilele tercute este montat într-o servietă din piele, probabil de către cumpărătorul său iniţial. Se crede că  primul cumpărător al acestui device a fost un anume Stan Veit. Până în ziua de azi, aparatul a trecut prin mâinile a 6 proprietari, ultimul cumpărându-l online la licitaţie, pe 23 mai 2019, conform evidenţelor ţinute de „Registrul Apple-1”, o iniţiativă a unor pasionaţi ai brandului californian.

 

Obiectul vândut la licitaţie, cu preţul de 371.250 de lire sterline, conţine exemplarul Apple-1 cu o tastatură Datanetics montate într-o valiză din piele, un casetofon Panasonic pentru rularea programelor, o serie întreagă de alte piese, un manual de utilizare şi altele. Manualul de utilizare este inscripţionat cu primul logo al Apple, realizat de Ronald Wayne, cel de-al treilea cofondator al companiei. Este vorba despre logoul folosit în perioada 1976-1977, o schiţă în care este reprezentat marele fizician englez Isaac Newton citind la umbra unui pom din care stă să cadă celebrul măr care l-ar fi inspirat pentru descoprirea acceleraţiei gravitaţionale.

 

200 de Apple-1 au fost produse, din care se crede că au supravieţuit mai puţine de jumătate până în ziua de azi.

 

În august 2018, Apple a fost prima companie din lume care a ajuns la o valoare de 1.000 de miliarde de dolari pe bursă.

 

 

 

 

Sursa: www.startupcafe.ro