GDPR, sau legislaţia care priveşte protecţia datelor personale în Europa intră în vigoare în mai puţin de două zile, prin intermediul Regulamentului UE 679/2016. Mai jos găseşti principalele schimbări pe care implementarea regulamentului le aduce.
Cei care ţin la protecţia datelor au motive de bucurie începând cu data de 25 mai, deoarece începând cu această dată intră în vigoare o lege mult-aşteptată. GDPR, sau regulamentul european cu privire la protecţia datelor cu caracter personal ar trebui, în teorie, să te ferească de probleme în ceea ce priveşte folosirea improprie a datelor tale personale. De asemenea, ar trebui să-i pedepsească mai aspru şi pe cei care nu respectă noua lege.
Ce este GDPR şi cu ce te ajută pe tine
Regulamentul european 679/2016 privind protecţia datelor cu caracter personal, prescurtat GDPR (General Data Protection Regulation), vine să întărească modul în care sunt protejate datele cu caracter personal ale cetăţenilor uniunii europene.
Legea reprezintă o înlocuire a Directivei din 1995, care a stabilit până în prezent standardele minime pentru procesarea datelor în UE.
GDPR va consolida în mod semnificativ o serie de drepturi: oamenii vor avea o putere mai mare asupra datelor şi le vor putea cere companiilor să dezvăluie sau să şteargă datele cu caracter personal pe care le deţin.
De asemenea, consimţământul pentru prelucrarea datelor personale va avea un regim mai restrictiv. Solicitarea acordului trebuie să fie mai explicită şi uşor accesibilă – probabil şi tu te-ai lovit de sutele de pagini cu limbaj greoi atunci când voiai să-ţi instalezi, de exemplu, o aplicaţie.
Cum va afecta companiile noua lege de protecţie a datelor
GDPR afectează toate companiile, însă cel mai tare vor fi lovite acelea care deţin şi procesează cantităţi mari de date, precum companiile tech şi comercianţii. În cazul scurgerilor de date -aşa cum s-a întâmplat cu Cambridge Analytica – firmele respective vor risca amenzi de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri.
Cele mai mari companii din lume şi-au actualizat deja site-urile conform GDPR. Facebook a fost cel mai vocal şi a lansat o serie de instrumente „pentru a le da oamenilor mai mult control asupra confidenţialităţii”. Astfel, acum poţi să-ţi găseşti, să-ţi descarci şi să-ţi ştergi anumite date de pe Facebook.
De asemenea, Apple şi Google au făcut acelaşi lucru, însă au actualizat în linişte politicile de confidenţialitate.
Care sunt datele vizate de GDPR
Conceptul de date personale este unul destul de larg, însă putem defini câteva categorii de astfel de date, care ar urma să fie protejate de GDPR. În mare, acestea sunt orice fel de date care sunt legate de o persoană identificabilă. Fireşte, datele biografice sunt primele vizate de această nouă lege, iar aici vorbim despre data naşterii, codul numeric personal, dar şi numere de telefon sau adrese de email.
Urmează date cu privire la aspectul unei persoane, cum ar fi culoarea ochilor, greutatea sau trăsături de caracter ale acesteia. Vorbim şi despre date cu privire la locul de muncă sau la educaţia acestuia, cum ar fi salariul, informaţii despre impozite sau despre note, chiar, în cazul studenţilor.
Alte date private şi subiective pot fi vizate de către GDPR, iar aici vorbim despre religie, despre opţiuni politice şi despre date de geolocalizare, obţinute prin intermediul dispozitivelor electronice. Chiar şi datele despre starea de sănătate sau despre genetica unui individ pot fi acoperite de această nouă lege. Istoricul medical sau informaţii despre concediile medicale intră în această categorie.
GDPR: Cum dă lucrurile peste cap legea UE care sperie companii
9 iunie 2018
(65 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Veniturile Twitter s-au dublat anul trecut, la 1,4 miliarde de dolari
(8 februarie 2015)
46 vizualizări
Cum să-ţi protejezi ochii dacă lucrezi în faţa calculatorului toată ziua
(19 aprilie 2017)
481 vizualizări
Zeci de români, păcăliţi după ce au comandat produse de pe site-uri străine
(2 ianuarie 2018)
793 vizualizări
Twitter îmbunătăţeşte calitatea video a transmisiilor live
(22 iunie 2016)
58 vizualizări
A picat Facebook! PROBLEME MAJORE cu reţeaua socială în România
(26 august 2017)
69 vizualizări
Samsung pregăteşte şi o tabletă cu ecran curbat
(16 ianuarie 2014)
101 vizualizări
Află care sunt cele 29 de localităţi din Prahova care vor avea Wi-Fi gratuit, printr-un program al Comisiei Europene
(6 aprilie 2018)
833 vizualizări
Mercedes apelează la tehnologia Tesla pentru a concura cu BMW
(4 noiembrie 2014)
113 vizualizări
Mark Zuckerberg intră pe piaţa de televiziune
(11 august 2017)
133 vizualizări
270 de milioane de profiluri Facebook sunt false
(10 noiembrie 2017)
446 vizualizări
Samsung încearcă să depăşească criza bateriilor cu noul telefon Galaxy Note 8
(30 august 2017)
88 vizualizări
Google Street View te invită la o croazieră virtuală pe Dunăre
(18 mai 2015)
341 vizualizări
Cât te costă să-ţi portezi numărul de telefon?
(30 martie 2015)
138 vizualizări
Vulnerabilitatea care permitea oricui să-ţi şteargă pozele pe Facebook
(4 decembrie 2017)
113 vizualizări
Au fost închise peste 10.000 de site-uri de pornografie infantilă
(25 martie 2017)
480 vizualizări
Mesaj de alertă "Vrancea a detectat un cutremur de 10 grade magnitudine Richter", primit de utilizatorii aplicaţiei Biziday
(4 martie 2017)
623 vizualizări
Noul Lumia, fără logo de la Nokia
(24 octombrie 2014)
91 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























