Poliţia Română le recomandă persoanelor care folosesc reţelele de socializare să nu dea informaţii personale, să nu posteze fotografii proprii, să nu accepte să se întâlnească direct cu necunoscuţi, să nu instaleze programe din surse nesigure şi să anunţe apropiaţii sau să sesizeze poliţiştii dacă persoanele cu care comunică în mediul on-line le ameninţă, le transmit mesaje cu tentă sexuală sau poze cu conţinut pornografic, le îndeamnă să consume alcool şi droguri sau le trimit "provocări" care le-ar putea face rău.
“Fiţi prudenţi în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre voi sau familie, cum ar fi: numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care învaţaţi ori locul de muncă. Prietenii din mediul online trebuie sa fie doar persoane pe care le şi cunoaşteţi în realitate”, atenţionează Poliţia Română.
În cazul în care în discuţiile de pe reţelele de socializare sunt persoane care jignesc, ameninţă, transmit mesaje cu tentă sexuală sau poze cu conţinut pornografic, îndeamnă la consumul de alcool şi droguri sau transmit "provocări" care implică o acţiune ce ar putea afecta viaţa sau integritatea corporală, trebuie anunţaţi imediat apropiaţii sau sesizată Poliţia.
“Nu acceptaţi niciodată să vă întâlniţi direct cu o persoană cunoscută pe Internet - oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt şi astfel puteţi deveni victima traficului de persoane sau a altor întâmplări tragice”, este un alt avertisment transmis de Poliţie.
De asemenea, cei care folosesc Internetul nu trebuie să dea parola de la email altor persoane, deoarece acestea pot trimite din acele adrese de email mesaje jignitoare în numele titularilor sau pot folosi contul pentru a intra pe site-uri interzise.
Accesul la reţelele de socializare trebuie restricţionat, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni. De asemenea, Poliţia recomandă evitarea postării pe Internet a fotografiilor personale.
“Aveţi în vedere că nu tot ceea ce citiţi sau vedeţi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate. De asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată”, atenţionează Poliţia Română.
Un alt avertisment este legat de instalarea pe calculator a unor programe sau aplicaţii din surse nesigure sau din link-uri primite pe e-mail, care pot conţine viruşi şi pot produce pagube irecuperabile.
“În cazul în care primiţi pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschideţi. De asemenea, nu accesaţi link-uri sau ataşamente primite odată cu astfel de mesaje”, atenţionează sursa citată.
Poliţia Română desfăşoară o companie de informare privind jocurile video şi riscurile la care sunt supuşi copiii care le accesează online, după ce în ţările vecine, în special cele în care se vorbesc limbi slave, au existat adolescenţi care s-au sinucis în urma unor jocuri găsite pe internet.
Reprezentanţii Poliţiei spun că nu există astfel de cazuri în România, dar trebuie atenţionaţi copiii şi părinţii asupra riscurilor acestor jocuri, printr-o campanie la care participă psihologi şi ofiţeri de la criminalitate cibernetică.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Ramona Dabija, a declarat, vineri, pentru News.ro, prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale, de aceea trebuie atrasă atenţia părinţilor cu privire la jocurile video de pe internet şi la pericolul la care sunt expuşi copiii.
Un astfel de joc online este ”Balena Albastră”, lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.
Săptămâna trecută, trei tineri din Chişinău au murit după ce s-au aruncat în gol. Doi dintre ei, în vârstă de 15 şi 16 ani, au sărit de pe o clădire cu 18 etaje, iar autorităţile ar fi găsit dovezi pe paginile lor de socializare că ar fi participat la jocul ”Balena Albastră”, potrivit Unimedia. Cel de-al treilea tânăr s-a aruncat de pe o clădire cu 14 etaje.
Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la a se arunca de pe acoperişuri.
Vineri, cinci elevi de la o şcoală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spun că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, în timp ce surse din Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, afirmă că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii.
Recomandări ale Poliţiei Române pentru utilizatorii reţelelor de socializare
18 martie 2017
- citeşte totul despre:
- politia,
- socializare,
- retele,
- recomandari,
- necunoscuti,
- pornografic
(164 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Electronice despre care nu ştiai că sunt româneşti
(15 februarie 2018)
1163 vizualizări
Apple ar putea lansa un iPhone cu ecran curbat în 2017
(24 august 2016)
153 vizualizări
Cel mai puternic supercomputer din lume este în China
(20 iunie 2013)
92 vizualizări
România pe locul şase din 20 de ţări, într-un top privind viteza de conectare la Internet
(29 ianuarie 2014)
158 vizualizări
Toate conturile de mail Yahoo! au fost compromise de hackeri
(5 octombrie 2017)
500 vizualizări
Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu ruşilor, problema e mult mai mare
(28 iulie 2019)
122 vizualizări
O companie din China a prezentat bateria care se încarcă în 15 minute
(12 iulie 2016)
542 vizualizări
Pericolul imens la care te expui zilnic din cauza locaţiei active: cum ştiu aplicaţiile totul despre tine
(23 februarie 2021)
200 vizualizări
Cele mai bune telefoane chinezeşti care costă sub 700 de lei
(21 august 2017)
580 vizualizări
Ce pedeapsă a primit un român care şi-a şantajat fosta iubită cu înregistrarea porno a unei partide de sex
(21 mai 2018)
1890 vizualizări
Facebook a depăşit pragul de 1 miliard de utilizatori într-o singură zi
(29 august 2015)
58 vizualizări
Sony a lansat noua gamă de device-uri
(14 martie 2016)
61 vizualizări
Google Translate anunţă traduceri mai precise în limba română
(21 aprilie 2017)
1055 vizualizări
Protecţia Consumatorilor din UE cere Facebook, Google şi Twitter să respecte legislaţia europeană
(20 martie 2017)
119 vizualizări
Apple, cel mai tare brand din lume
(1 octombrie 2013)
186 vizualizări
Cum a pierdut fondatorul Facebook 3 miliarde de dolari într-o zi
(5 noiembrie 2016)
479 vizualizări
Matebook D15
(19 martie 2022)
51 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























