Japonia intenţionează să construiască cel mai puternic supercomputer din lume, în încercarea de a pune la dispoziţia producătorilor niponi o platformă de cercetare care să îi ajute să conceapă şi să îmbunătăţească automobile fără şofer, roboţi şi diagnostice medicale.
Potrivit unor cifre detaliate din proiectul de buget, Ministerul japonez al Economiei, Comerţului şi Industriei va cheltui 19,5 miliarde de yeni (173 milioane de dolari) pentru un supercomputer, în conformitate cu strategia guvernamentală de a readuce Japonia pe prima poziţie în lumea tehnologiei, scrie Agerpres.
În ultimii ani, Japonia şi-a pierdut avantajul în multe sectoare electronice, pe fondul intensificării concurenţei venite din partea Coreei de Sud şi Chinei, care în prezent găzduiesc cele mai performante supercomputere.
Mai multe surse din apropierea acestui proiect au declarat pentru Reuters că inginerii vor avea drept sarcină construirea unui supercomputer capabil să efectueze 130 catralioane de calcule pe secundă, sau 130 de pentaflops, începând din 2017. La o astfel de viteză supercomputerul din Japonia va devansa actualul lider mondial, supercomputerul Sunway Taihulight din China, care în prezent are o performanţă de calcul de 93 de pentaflops.
"Din câte ştim, nu există nimic în lume atât de puternic", a declarat Satoshi Sekiguchi, directorul general al Institutului Naţional de ştiinţă şi Tehnologie avansată din Japonia, unde va fi construit supercomputerul. Sekiguchi a precizat că, în schimbul unui comision, noul supercomputer va fi pus la dispoziţia companiilor japoneze, care în prezent îşi transferă serviciile de analiză de date unor companii străine precum Google şi Microsoft.
Noul computer poartă numele ABCI, un acronim pentru AI Bridging Cloud Infrastructure. Procedura de licitaţie pentru acest proiect a început deja şi se va finaliza la data de 8 decembrie. Firma Fujitsu Ltd, care a construit cel mai puternic supercomputer japonez de până acum, Oakforest-PACS, cu o performanţă de calcul de 13,6 de pentaflops, a refuzat să spună dacă se va implica în acest proiect.
Premierul japonez Shinzo Abe a cerut companiilor, birocraţilor şi clasei politice să conlucreze mai strâns pentru ca Japonia să poată deveni lider în robotică, baterii, energie regenerabilă şi alte noi pieţe în creştere.
În domeniul supercomputerelor, obiectivul Japoniei este să utilizeze o putere sporită de calcul pentru a face progrese în domeniul inteligenţei artificiale şi a ajuta computerele să efectueze noi sarcini şi să analizeze cantităţi mari de date. Recentele progrese în acest domeniu au venit de la programul DeepMind AI al celor de la Google, care în luna martie l-a învins pe campionul sud-coreean la Go, Lee Seedol. Printre aplicaţiile inteligenţei artificiale se numără sprijinirea companiilor auto să dezvolte vehicule fără şofer sau îmbunătăţirea automatizării uzinelor. De asemenea, noul supercomputer ar putea fi utilizat pentru a dezvolta noi servicii şi aplicaţii în domeniul medicinei.
Digi 24