Tatăl unei studente din California ucise în atacurile din 13 noiembrie de la Paris dă în judecată Twitter, Facebook şi Google (YouTube), acuzând că aceste reţele de socializare au permis grupărilor jihadiste să-şi difuzeze ideologia şi să recruteze membri, relatează AFP.
Nohemi Gonzalez, în vârstă de 23 de ani, o studentă originară din El Monte, în California (sud-vest), este singura victimă din SUA dintre cele 130 de persoane ucise de comandoul jihadist.
Ea a fost ucisă în timp ce lua cina la restaurantul La Belle Equipe.
În plângerea depusă săptămâna aceasta la un tribunal federal din California de nord de Reynaldo Gonzalez, tatăl victimei, se arată că reţelele de socializare au oferit "în cunoştinţă de cauză" "o susţinere materială-cheie în ascensiunea (organizaţiei teroriste) Statul Islamic şi i-au permis să efectueze numeroase atentate, inclusiv cel din 13 noiembrie".
În plângere se arată că, în decembrie 2014, Statul Islamic avea 70.000 de conturi pe Twitter, dintre care cel puţin "79 oficiale" şi posta "cel puţin 90 de tweeturi pe minut".
"Statul Islamic a folosit Google (YouTube) şi Facebook în acelaşi fel", se insistă în plângere, în care se cer despăgubiri - o sumă neprecizată.
O primă audiere este prevăzută pe 21 septembrie, la tribunalul federal din Oakland, în nordul Californiei.
Purtători de cuvânt ai Twitter, Facebook şi Google nu au putut fi contactaţi de AFP imediat.