Oficialii FBI au confirmat că iau în serios ameninţărea ISIS cu privire la atacul de la Philips Arena din Atlanta, unde duminică are loc Wrestling Survivor Series, informează presa americană. Membrii Anonymous au publicat o listă cu atentate care ar fi planificate de Statul Islamic, în 22 noiembrie, în mai multe părţi ale lumii.
"FBI-ul este conştient de rapoartările legate de ameninţarea teroristă, care include evenimentele din Atlanta, Georgia. Luăm în serios toate ameninţările, nu avem informaţii specifice sau credibile despre un atac în acest moment. Avem, totuşi, notificări şi vom continua să colaborăm cu partenerii noştrii de drept şi cei din sectorul privat pentru a ne păstra comunitatea în siguranţă ", a comunicat agenţia, pentru Channel 2 Action News.
Anonymous a anunţat sâmbătă că a descoperit informatii despre atacurile plănuite de ISIS în Paris, precum şi în Statele Unite şi alte colţuri ale lumii, întocmind o listă cu posibile ţinte:
- Evenimentele de la Paris
- Wrestling Survivor Series, Atlanta
- Concert al trupei Five Finger Death Punch, Milano
- University Pastoral Day, Liban
- One Day One Juz, Indonezia
- Evenimentele Bisericii Catolice, "Hristos, Regele universului"
"Vrem ca întreaga lume să fie în siguranţă sau măcar acele persoane care au în plan să meargă în locurile indicate de noi. De asemenea, vrem ca gruparea teroristă Daesh (nr. denumirea arabă pentru Statul Islamic pe care jihadiştii o detestă) să afle că oamenii ştiu ce atacuri urmează şi să le anuleze, ceea ce îi va dezorienta pentru o perioadă", a transmis Anonymous.
Mediafax