Petrolul Ploieşti a stabilit un mic record în acest start de sezon. A disputat pe stadionul Ilie Oană trei partide oficiale, două în Europa League şi unul în Liga I. În toate aceste meciuri au fost dictate lovituri de la 11 metri. Petrolul a primit penalty cu Vikingur Gota şi cu Pandurii Târgu Jiu, dar Hamza şi Grozav au ratat, pentru ca în meciul cu Vitesse olandezii să aibă o lovitură de pedeapsă, pe care au transformat-o.

Astfel, suporterii Petrolului s-au obişnuit să vadă penaltyuri pe Ilie Oană în acest sezon, dar nu au apucat, până acum, să se şi bucure în urma acestor momente ale jocului. Poate duminică, la meciul cu Braşovul!