Nu este o certitudine faptul că Petrolul se va despărţi de aceşti fotbalişti, încă înainte de startul sezonului, dar nici nu poate fi considerată o variantă exclusă.
Şi nu este exclusă pentru că persistă întrebarea care a apărut încă din momentul în care Petrolul a încheiat campionatul pe locul al treilea, acum două sezoane: se poate menţine echipa fără să vândă jucători?
Să nu uităm că, la startul sezonului trecut, Petrolul a vândut doi dintre cei mai buni jucători: Grozav şi Bokila. Aşa că nu este deloc exclus ca echipa să mai sufere nişte pierderi, şi acum, din perspectiva componenţei lotului, pentru a câştiga din punct de vedere financiar.
Sigur, varianta aceasta nu prea s-ar pupa cu ideea că Petrolul va lupta pentru titlul de campioană în sezonul viitor. Dar, Guilherme ştie toată lumea în ce situaţie se află, şansele de a continua la Petrolul fiind mici, în ciuda declaraţiei jucătorului. Mai există de doi bani speranţe, dar atât!
Dacă Petrolul va primi oferte concrete pentru Alcenat şi De Lucas, aşa cum spun unele surse, va avea tăria de a renunţa la banii pe care i-ar putea câştiga din aceste transferuri pentru a menţine lotul în perspectiva luptei pentru titlu?
Şi, dacă nu-i va vinde, va avea banii necesari să se implice într-un asemenea proiect ambiţios?
Sunt întrebări la care vom începe să aflăm răspunsuri încă de mâine, atunci când, foarte probabil, vor fi anunţate şi primele mutări oficiale de la Petrolul, în privinţa lotului de jucători.
Deşi m-aş bucura să fie doar o fantezie, mai degrabă cred că varianta cu Petrolul fără Guilherme, Alcenat şi De Lucas trebuie luată în calcul. O să vedem curând şi de ce!