Nicio surpriză, aceeaşi Simona! Până acum, la Roland Garros, Simona Halep nu a fost pusă în dificulate, în mod real. Asta pentru că nu a dat şanse adversarelor. A reuşit ca nimeni alta să îşi plimbe adversarele stânga-dreapta până le-a uluit! Apoi, succesul a fost bonus!
Primul set al semifinalei cu Petkovic a avut aceeaşi poveste banală, cu Simona jucând de una singură! Povestea s-a schimbat un pic în setul secund, atunci când Petkovic a crezut, mult timp, că poate să-i provoace Simonei o pierdere. A primului set la Roland Garros. Nu a fost aşa, pentru că nivelul de concentrare a făcut diferenţa în favoarea româncei, care a gestionat din nou, foarte bine, momentele delicate în care s-a aflat.
O nouă victorie în două seturi şi o dovadă vie, de 1,68 metri, că tenisul se poate juca şi deştept, nu doar în forţă.
În finală, Simona va da peste Sharapova fără să fi pierdut vreun set în competiţia din capitala Franţei. Şi poate aşa o va încheia!