Antrenorul galben-albaştrilor nu crede că problemele moldovenilor îşi vor pune amprenta asupra evoluţiei lor din jocul din aceasta seară şi le cere lupilor să trateze întâlnirea cu maximă seriozitate şi concentrare.
Experienţa lui Răzvan Lucescu îl face să fie circumspect înaintea confruntării cu FC Vaslui, programată miercuri, de la ora 19,30, mai ales că tehnicianul în vârstă de 45 de ani a trecut prin multe situaţii delicate în cei peste 10 ani de carieră. Oaspeţii traversează o perioadă dramatică, jucătorii sunt neplătiţi de mai multe luni, dezertările din cadrul lotului se desfăşoară cu frecvenţa trenurilor japoneze, iar clubul nu a primit licenţa pentru sezonul viitor şi aşteaptă, neputincios, un faliment izbăvitor. Cu toate acestea, fostul selecţioner nu crede niciun moment că jocul de azi este câştigat dinainte, fiind pus în gardă de cele 3 victorii din ultimele 4 jocuri ale vasluienilor, prima dintre ele în Ghencea, contra Stelei.
”Noi venim după o perioadă bună şi ne dorim enorm să obţinem şi cel de-al cincilea succes consecutiv, însă suntem avertizaţi de rezultatele celor de la FC Vaslui, de toată situaţia creată în jurul echipei, iar din acest punct de vedere mă aştept la un meci dificil. Sunt convins că, deşi au mari probleme, jucătorii lor vor intra pe teren pentru a se evidenţia şi vor evolua fără nicio presiune. Noi trebuie să fim foarte concentraţi şi să avem acea agresivitate pozitivă pentru a câştiga. Echipa lor are o mare calitate, fotbaliştii străini sunt buni, românii sunt interesanţi, unul dintre ei fiind Antal, golgheterul campionatului, dar noi suntem obligaţi să câştigăm”, a declarat Lucescu la conferinţa de presă de marţi după-amiază.
Sursa : fcpetrolul.ro