Abel Camara este atacantul care a generat cele mai multe glume în rândul fanilor petrolişti, lipsa sa de eficienţă fiind crasă. Nu a marcat niciun gol de la venirea la Petrolul, la începutul acestei ediţii de campionat, şi a ratat câteva ocazii foarte mari. În ciuda acestui fapt, atât Contra, cât şi Lucescu au vorbit laudativ despre modul în care portughezul născut în Guineea Bissau se pregăteşte la antrenamente, ambii antrenori spunând că este un profesionist, că îşi dă interesul pentru a face lucrurile aşa cum trebuie.
Camara avea o cotă de piaţă de 1 milion de euro atunci când a venit la Petrolul, acom cota lui a scăzut la mai puţin de jumătate: 400 000 de euro. Asta pentru că el este atacant, iar dacă nu marchezi, nu exişti în lumea fotbalului, mai ales dacă joci pe această poziţie. Camara este blocat psihic şi nu reuşeşte să iasă din impas. Dacă fotbalul ar fi Cain, Abel Camara ar fi fratele ucis de acesta cu o piatră.
Ar putea să renască, dar pentru asta are nevoie de un gol ca de aer. Va mai avea, probabil, şanse pentru a intra în echipa Petrolului şi pentru a marca. Poate chiar la meciul cu Chiajna. Nu de alta, dar Camara, care este împrumutat de la Beira Mar, nu a fost, până la venirea la Petrolul, un jucător rău. A început bine la Beira Mar, dar s-a accidentat, iar după acea accidentare nu a mai fot la fel. Mai mult, băiatul ăsta măcinat acum de ideea teribilă că nu mai e capabil să dea un amărât de gol, a fost internaţional de tineret al Portugaliei, a dat trei goluri pentru lusitanii mici în 10 meciuri jucate.
Potenţialul lui Camara există acum doar în stare latentă. Fără un gol, repede, latenţa acestui potenţial moare, încet, dar sigur.
Hai, Abel, dă şi tu un gol! Arată că nu te-a ucis Cain al fotbalului!