În luna decembrie a anului trecut, consilierul local George Botez a făcut o interpelare către Ministerul Afacerilor Interne, în care solicita acestei instituţii să elucideze incidentele dintre jandarmi şi suporterii Petrolului, petrecute în seara zilei de 1 Decembrie 2013. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au pasat, însă, interpelarea tocmai către Jandarmerie, iar răspunsul pe care această instituţie l-a dat este unul care, din punctul meu de vedere, îi ia la mişto pe fanii Petrolului. Că mai este semnat şi de colonelul Pogonici nu cred că poate fi o întâmplare. Adică doar un Pogonici putea să semneze o asemenea aberaţie de răspuns. Pe scurt, Jandarmeria spune, din nou, că fanii Petrolului au fost de vină, dar nuanţează cu unele aberaţii de toată frumuseţea: „ Ca urmare a condiţiilor meteorolgice existente la acea dată, o parte dintre gazele dispersate în atmosferă au intrat şi în unul dintre autobuze. Numărul mare de suporteri îmbarcaţi în acel mijloc de transport, coroborat cu imposibilitatea deschiderii unui geam pentru aerisire au determinat ca aerul să devină greu respirabil. În aceste condiţii, suporterii Petrolului au fost cei care au spart geamurile autobuzului respectiv.”, se arată în răspunsul la interpelare. Absolut penibil. Şi nu e singura enormitate. Ca să nu mai spun că, de când citesc eu comunicate ale structurilor MAI nu am văzut niciodată scris „din cauza”. La ei, totul este „datorită”. (Click pe cele două documente scanate pentru a citi răspunsul oficial).
“Răspunsul pe care l-am primit la interpelarea depusă este unul hilar şi neprofesionist. Eu am făcut interpelarea tocmai pentru ca ministerul să analizeze acţiunile Jandarmeriei, nu pentru a le trimite lor interpelarea. Normal, Jandarmeria s-a judecat singură şi, în mod curios!, a constatat că e nevinovată! Asta e dovada lipsei de calitate a oamenilor care ne conduc! Lucrurile nu vor rămâne aşa, pentru că suporterii au depus plângeri penale la Parchetul Militar şi sper ca această unitate de procuratură să îşi facă treaba şi să avem o anchetă reală în acest caz. De fapt, sunt sigur că aşa va fi!”, ne-a declarat George Botez
Lipsa asta de respect faţă de atâţia oameni care au făcut deplasarea este condamnabilă şi trebuie să ştiţi, domnule Pogonici, că lucrurile nu se opresc aici!