Noul sezon din Liga 1 va începe peste aproximativ o lună, iar bookmakerii au stabilit deja lista favoritelor pentru câştigarea titlului. CFR Cluj porneşte cu prima şansă şi în următoarea stagiune pentru a-şi trece în palmares al şaselea titlu la rând, în timp ce FCSB şi Universitatea Craiova sunt echipele care o pot împiedica. În ce priveşte Petrolul, şansele de a câştiga un titlu la revenirea pe prima scenă sunt considerate destul de mici de specialişti.
Lista favoritelor este următoarea:
1. CFR Cluj - Ardelenii vin după cinci titluri la rând câştigate şi organizarea de joc impecabilă pe care o au îi transformă în favoriţi şi pentru următoarea stagiune. CFR Cluj a reuşit să-l păstreze pe antrenorul Dan Petrescu, văzut de multă lume artizanul acestei echipe care a dominat Liga 1 în ultimele sezoane. Feroviarii s-au despărţit de mai mulţi jucători, dar singurul titular era Billel Omrani, care a ales să nu mai prelungească înţelegerea cu clubul. În rest, doar jucători pe care Dan Petrescu nu conta. La capitolul achiziţii, până acum au venit Vitto Hammershoy Mistrati, Karlo Muhar, Karlo Brucic şi Christopher Braun, dar CFR Cluj mai pregăteşte alte mutări spectaculoase. Dan Petrescu a transmis deja conducerii că vrea un lot numeros în aşa fel încât CFR să facă faţă atât în Liga Campionilor cât şi în Liga 1. Dacă lupta din cupele europene este dificilă, în campionat ardelenii sunt văzuţi cu prima şansă la pariuri sportive, având cota 2.35 să câştige titlul.
2. FCSB - Roş-albaştrii vin după un sezon în care au fost la mică distanţă de a disputa un meci cu titlul pe masă, dar pasul greşit făcut contra celor de la FC Voluntari i-a scos din calcule. FCSB continuă cu Toni Petrea antrenor, o premieră pentru ultimele sezoane, în condiţiile în care vicecampioana obişnuia să schimbe banca tehnică în vară. Cât priveşte lotul, FCSB a pierdut deja trei fundaşi centrali şi are o mare problemă. Paulo Vinicius şi Andrei Miron au părăsit deja echipa, în timp ce Iulian Cristea este accidentat grav şi nu va mai juca în acest an. Rămasă fără niciun fundaş central de meserie, FCSB este nevoită să apeleze la improvizaţii până va găsi noi jucători, mai ales că nu doreşte să achite vreo sumă de transfer. În ce priveşte plecările din ofensivă, clubul nu are deocamdată nicio ofertă, deşi au fost discuţii pentru jucători precum Florin Tănase ori Darius Olaru. Dacă va reuşi să întărească linia defensivă, FCSB poate lupta cu şanse reale la titlu, dar momentan este creditată cu şansa a doua, având cota 3.50.
3. Universitatea Craiova - Oltenii au terminat pe locul 3 în campionatul precedent şi au fost eliminaţi în semifinalele Cupei României. Ratarea obiectivelor a dus ulterior la înlocuirea lui Laurenţiu Reghecampf, astfel că Universitatea începe sezonul cu un nou antrenor în persoana lui Laszlo Balint. Rămâne de văzut cât va conta lipsa de experienţă a acestuia la nivelul primei ligi, din moment ce a pregătit-o doar pe UTA Arad. La nivelul lotului, vara a fost liniştită momentan până acum la Craiova. Singura plecare notabilă este cea a lui Marius Constantin, care a semnat cu FC Argeş. Nici la capitolul achiziţii lucrurile nu stau diferit, dar oltenii au anunţat că vor să aducă cel puţin un fundaş central. Aşadar, Craiova merge pe omogenitate, însă trebuie văzut cât va conta acest lucru în cursa pentru titlu. Momentan, specialiştii o creditează cu şansa a treia la câştigarea titlului, având cota 6.00.
4. Rapid - Venirea în acţionariat a lui Dan Şucu a creat emulaţie în Giuleşti, iar fanii visează frumos, din moment ce echipa a arătat bine sub comanda lui Adrian Mutu. Rapid l-a adus deja pe Paul Iacob de la Chindia şi negociază cu mai mulţi jucători din Liga 1, ţinta principală fiind un atacant de careu. Giuleştenii mizează şi pe faptul că vor juca tot sezonul pe noul stadion, iar fanii îi vor împinge de la spate. În aceste condiţii, specialiştii o văd pe Rapid a patra favorită, cu cota 17.00.
Petrolul are şansa a 13-a
Revenită pe prima scenă, Petrolul Ploieşti nu este creditată cu mari şanse la câştigarea titlului în primul sezon după promovare. Bookmakerii acordă cota 201.0 Petrolului pentru un titlu istoric, care ar fi o performanţă impresionantă.
Până acum, vara a fost liniştită la Petrolul, iar singura mutare oficializată este cea a lui Florin Borţa, fundaşul dreapta adus de la Universitatea Craiova. Antrenorul Nae Constantin a afirmat că încă mai aşteaptă 4 jucători: un portar, un fundaş central, un mijlocaş central şi un atacant.
Celelalte echipe din Liga 1 au următoarele cote: Farul - cota 24.00, Sepsi - cota 26.00, UTA - cota 51.00, FC Botoşani - cota 51.00, FC Voluntari - cota 101.0, U Craiova 1948 - cota 101.0, Chindia - cota 151.0, FC Argeş - cota 151.0, Universitatea Cluj - cota 201.0, Hermannstadt - cota 251.0, CS Mioveni - cota 251.0.
Lista favoritelor la câştigarea titlului în Liga 1. Petrolul, văzută cu şanse mici
16 iunie 2022
- citeşte totul despre:
- petrolul,
- cfr,
- universitatea,
- rapid,
- fcsb
(131 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
PETROLUL EN FRANCAIS. De la Hamza şi Boudjemaa, la Gnohere şi Hassan
(10 iunie 2015 - Ciprian RADU)
646 vizualizări
Petrolul vs. Liefering 3-3. Echipa şi marcatorii
(1 februarie 2016)
192 vizualizări
Gerald Lee Junior a semnat cu Asesoft
(4 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
159 vizualizări
Copiii noştri când au loc la echipa mare? Juniorii C au jucat finala mică a turneului din Franţa
(29 martie 2016 - Ciprian RADU)
435 vizualizări
Astăzi, meciul turului, cel de totul sau (aproape) nimic: Petrolul - Alexandria!
(13 octombrie 2017 - Dragoș TRESTIOREANU)
586 vizualizări
Metoda inedită prin care Universitatea Craiova îşi va alege preşedintele
(8 iunie 2021)
74 vizualizări
Mircea Lucescu: Colţescu are un caracter îndoielnic!
(1 septembrie 2014)
348 vizualizări
Petrolul a câştigat la limită cu Jagodina
(29 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
115 vizualizări
Gâza de aur a Ploieştiului
(1 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
272 vizualizări
Şaisprezecimile Europa League. Tabloul complet
(15 decembrie 2014)
523 vizualizări
U Cluj s-a calificat în finala Cupei. Vine şi Petrolul?
(2 aprilie 2015)
320 vizualizări
Cobrea: RIP Patrick Ekeng! Petrolul nu are doctor de 2 luni!
(7 mai 2016)
301 vizualizări
Vivi Răchită vs. Mario. Dan Capră trebuie să aleagă
(24 decembrie 2015)
900 vizualizări
Dinamo fără antrenor! Dusan Uhrin şi-a reziliat contractul
(9 martie 2020)
49 vizualizări
„Lupul Galben” îi aşteaptă pe toţi petroliştii adevăraţi!
(30 august 2014)
910 vizualizări
Clasamentul celor mai valoroase cluburi de fotbal
(26 mai 2016)
102 vizualizări
VIDEO: Mutu a înscris iar pentru FC Pune
(20 noiembrie 2015)
59 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























