Astra Giurgiu şi Viitorul Constanţa vor jucat finala Cupei României, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, începând cu ora 20.00.
Dintre cele două formaţii care vor juca în finala Cupei României din sezonul 2018 – 2019, Astra Giurgiu este singura care a câştigat trofeul în ediţia 2013 – 2014, iar acela a fost primul trofeu din istoria clubului deţinut de Ioan Niculae. Giurgiuvenii s-au impus în faţa celor de la FCSB, scor 0-0 (4-2 după loviturile de la 11 metri).
De partea cealaltă, FC Viitorul Constanţa a câştigat titlul în sezonul 2016 – 2017, dar echipa lui Gică Hagi nu a reuşit niciodată să ducă trofeul Cupei României la Ovidiu. Pentru a ajunge în ultimul act, FC Viitorul a trecut de Universitatea Craiova, Hermannstadt, Poli Iaşi şi Concordia Chiajna.
Astra şi Viitorul s-au întâlnit de patru ori în acest sezon, de trei ori impunându-se echipa lui Hagi.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă condusă de Radu Petrescu, ajutat de Mircea Orbuleţ şi Marius Nicoară
Formaţia care va reuşi să câştige finala Cupei României va încasa de la Federaţia Română de Fotbal nu mai puţin de 265.000 de euro. De partea cealaltă, suma pentru finalistă este mult mai mică. Echipa care va pierde meciul de pe stadionul “Ilie Oană” va lua 75.000 de euro.
Finala Cupei României, astăzi, la Ploieşti, pe stadionul Ilie Oană
25 mai 2019
- citeşte totul despre:
- finala,
- cupa romaniei,
- astra,
- viitorul constanta,
- fotbal,
- ploiesti
(176 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Nu e scrisoarea, uite scrisoarea! Ce scrie în răspunsul lui Dan Capră pentru investitori
(22 ianuarie 2016 - Ciprian RADU)
317 vizualizări
Petrolul: Lupii, în formulă completă la antrenamente
(3 septembrie 2015 - Ciprian RADU)
811 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Indian Wells !
(13 martie 2014)
128 vizualizări
Gică Craioveanu: Contra este prima opţiune la Getafe !
(9 februarie 2014)
377 vizualizări
Conpet, în căutarea unei victorii
(3 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
109 vizualizări
Karim Ziani nu va mai juca în ultimele două etape
(23 mai 2016 - Ciprian RADU)
569 vizualizări
Contra: Vitesse e favorită, dar şi noi suntem buni!
(31 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
152 vizualizări
P-asta s-o creadă steliştii! Reghe a refuzat 1 milion de euro
(10 februarie 2015)
128 vizualizări
Să nu-i respectaţi pe cehi mai mult decât e cazul!
(29 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
437 vizualizări
Avocatul Botez îi cere primarului Dobre să găsească, urgent, o soluţie pentru Petrolul!
(9 iunie 2016)
1028 vizualizări
Buni la Universiadă
(10 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
82 vizualizări
Lupii încep pregătirea pentru jocul cu Craiova. Mobilizare în haită
(14 septembrie 2015 - Ciprian RADU)
701 vizualizări
Ministrul tineretului şi sportului: Copiii pot reîncepe pregătirea fizică în regim de 3
(22 mai 2020)
260 vizualizări
Petrolul se mişcă! Soţia lui Dan Capră va fi preşedinte CA. Vor fi iniţiate discuţii cu creditorii
(5 ianuarie 2015)
1282 vizualizări
Mircea Rednic: Eu sunt singurul vinovat pentru înfrângerea cu Iaşul!
(9 martie 2015)
571 vizualizări
E de departe povestea Cupei Mondiale! A fugit de acasa, a fost gunoier, iar acum a devenit EROU: i-a aparat un penalty lui Cristiano Ronaldo
(26 iunie 2018)
86 vizualizări
Selymes va fi noul antrenor al Petrolului. Sinescu, secund
(30 mai 2015 - Ciprian RADU)
708 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























