Fostul internaţional Marius Niculae, 37 de ani, a evoluat sub comanda uluitorului antrenor Jurgen Klopp şi a mărturisit motivul pentru care germanul nu preferă costumul în timpul partidelor.     

 

După returul din semifinalele Ligii Campionilor, dintre Liverpool şi Barcelona, Jurgen Klopp (51 de ani) este pe cai mari. Poate fi considerat antrenorul momentului în fotbalul mondial, după ce a calficat-o pe Liverpool pentru al doilea an consecutiv în finala UEFA Champions League. Însă, tehnicianul german nu face parte din categoria antrenorilor „la 4 ace”, şi preferă să îmbrace obişnuitul trening atunci când îşi conduce echipa de pe bancă.

 

Motivul pentru care Klopp a dat costumul pe trening a fost dezvăluit de Marius Niculae, cel care a lucrat cu antrenorul neamţ la FSV Mainz în 2007 (6 meciuri, 0 goluri).

 

„Nu poartă costum, ca să poată ţipa! Costumul e prea strâmt pentru el. Klopp e un om calm, liniştit în afara terenului, dar vulcanic în timpul jocurilor. Se transformă la meciuri. Ţipă, fuge tot terenul să-l îmbrăţişeze pe cel care a marcat. De asta nu se îmbracă la costum, ci în trening, când stă pe bancă. Doar la finale vine veni la costum”, a declarat ex-dinamovistul pentru Libertatea.

 

 

 

 

Sursa:www.evz.ro