La numai o săptămână de la debutul sezonului hipic 2019, iubitorii turfului sunt aşteptaţi, din nou, sâmbătă, pe Hipodrom, pentru a fi martorii reuniunii care are ca principal punct de atracţie „Premiul de Paşte”, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1950 de metri.
Trebuie precizat că, de comun acord cu proprietarii de cai, s-a decis ca reuniunea să fie devansată cu o săptămână, pentru ca toată lumea să poată pregăti în linişte sărbătorile pascale.
Evenimentul de sâmbătă va debuta, la ora 10.30, şi va avea în program, pe lângă cele patru curse de trap, şi două numere de dresură propuse de experimentatul Filimon Iordache, cascador cu apariţii în numeroase filme româneşti şi internaţionale.
Show-ul acrobatic trebuia să aibă loc sâmbătă, la debutul sezonului 2019, dar a fost amânat din cauza vremii nefavorabile.
Reuniunea va fi deschisă de Premiul Bosfor, programat la ora 10.30 şi având la start opt cai. Va urma, la ora 11.00, Premiul Bianca – Fortuna Silver, în care amatorii de pariuri vor avea „la dispoziţie” zece cai pentru a alege câştigătorul care le poate face vizita la Hipodrom pe cât de plăcută, pe atât de profitabilă.
15 minute mai târziu va avea loc primul număr de dresură de înaltă şcoală, cu un cal, prezentat de Filimon Iordache. La ora 11.35, este programat să înceapă Premiul Bavari, cursă cu 6 cai la start, după care, la 11.50, Filimon Iordache va reveni în faţa asistenţei pentru un show cu doi cai.
Punctul culminant al reuniunii de sâmbătă, Premiul de Paşte – Fortuna Gold, este programat la ora 12.15 şi va propune o cursă cu 11 cai care se vor lupta pentru a intra în posesia premiilor în valoare totală de 3000 lei.
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.