Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Indian Wells. Cap de serie numărul 2, românca a eliminat-o pe Kateryna Kozlova.
Ucraineanca de pe locul 114 WTA i-a pus probleme Simonei, care a şi reacţionat nervos după o minge trimisă în afara terenului.
Primul set s-a decis la tie-break şi i-a revenit lui Halep, cu 7-3.
Extrem de disputat a fost şi startul actului secund - în primele patru game-uri nicio jucătoare nu a putut să câştige pe propriul serviciu.
Campioana de la Indian Wells din 2015 a reuşit în cele din urmă să se desprindă. Halep a condus cu 5-2, s-a văzut egalată, dar a reuşit să se impună cu 7-5 după două game-uri câştigate la 0.
Halep este în cărţi pentru câştigarea celui de-al 19-lea titlu WTA din carierã şi ar putea reveni pe primul loc în clasamentul mondial.
Sursa: www.digisport.ro