Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat în termeni duri atitudinea celor care au strigat lozinci anti-PSD în timpul finalei de la Montreal.
„Simona Halep îşi trăieşte legenda. Spuneam după Roland Garros că Simona a devenit dintr-o mare jucătoare o legendă a tenisului. Aşa arată o legendă vie. O jucătoare care poate să depăşească momente psihologice care ar putea să doboare şi un bivol care nu gândeşte ca acela din tribună sau aceia care au zbierat pe parcursul acestei partide în momente critice acea adunătură de 7 litere cu PSD. Dacă aş fi fost acolo muream de gât cu ăla sau cu ăia. Nu vă pot descrie ce dezlănţuire de furie am avut în mine. Nu ştiu ce i-aş fi făcut individului respectiv suportând toate consecinţele legale.
Acel gunoi, gunoiul ăla cu ochi se numeşte român. Cred că au fost vreo doi care zbierau asta. În general au fost nişte insi cu voci de alcolişti pe acolo. Unul s-a trezit să zbiere: bate-o, mă!, când servea Simona. Săraca a făcut semn: termin', domnule, odată!. Dobitocul ăla nu îşi dădea seama că Simona era singura deranjată, doar nu Stephens, că nu ştie româneşte”, a comentat momentul respectiv Cristian Tudor Popescu.
Lozinci anti-PSD la Montreal. C. T. Popescu: Dacă aş fi fost acolo, muream de gât cu ăla sau cu ăia
13 august 2018
(191 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Geraldo: E un lucru bun că oamenii de fotbal care au greşit fac închisoare
(24 aprilie 2015)
506 vizualizări
Astafei a fost legitimat şi poate evolua la Timişoara
(25 martie 2016)
256 vizualizări
Budescu: Îmi doresc trei puncte pentru echipa mea!
(30 august 2015 - Ciprian RADU)
507 vizualizări
Performanţa se face cu bani! 22.000 de euro net/lunar la CSM Bucureşti pentru handbalista Cristina Neagu!
(22 februarie 2018)
518 vizualizări
Voluntariul ia viteză! A bătut-o şi pe CFR
(30 martie 2016)
180 vizualizări
Ce profit au avut cluburile din Liga I. Care a fost situaţia la Petrolul
(20 noiembrie 2015)
195 vizualizări
Petrolul, un puzzle prea greu pentru Mulţescu?
(4 noiembrie 2014 - Ciprian RADU)
542 vizualizări
Fotbalistul care câştigă un euro pe secundă. Chiar şi când doarme
(7 ianuarie 2017)
110 vizualizări
Serena Williams a egalat-o pe Steffi Graf: 22 de titluri de Grand Slam
(10 iulie 2016)
433 vizualizări
Sorana Cîrstea a fost eliminată de Ostapenko în turul doi la US Open
(31 august 2017)
589 vizualizări
JUAN ALBIN: Vreau să rămân la Petrolul!
(16 martie 2014)
956 vizualizări
Simona Halep s-a accidentat la spate şi a abandonat meciul cu Ribakina, la scorul de 4-5
(25 septembrie 2019)
101 vizualizări
Primarul liberal Dobre se autodenunţă pe Facebook: a prelungit contractul cu Veolia pentru Petrolul
(13 iunie 2019)
481 vizualizări
Simona Halep joacă sâmbătă, de la ora 15.00, în turul trei la Wimbledon
(7 iulie 2018)
46 vizualizări
Percheziţii la clubul FC Braşov şi la locuinţa lui Ioan Neculaie
(28 ianuarie 2016)
232 vizualizări
Trei meciuri, trei penalty-uri, nicio bucurie!
(2 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
147 vizualizări
Ponturile zilei – 21 noiembrie 2013
(21 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
140 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























